Vodca Putinka şi voturile lui Putin

Victoria partidului “Rusia Unită”, condusă de ex-preşedintele Vladimir Putin se datorează în exclusivitate reducerii de preţ la cea mai consumată băutură din Rusia, vodca “Putinka”. Cel puţin aşa susţine un grup de experţi electorali moscoviţi.

Datele unui sondaj pe care aceştia le-au făcut publice duminica trecută, în cadrul unei emisiuni tv, arată că 20% dintre cei care au votat pentru partidul lui Putin au fost influienţaţi de micşorarea de preţ din ajun a băuturii alcoolice cu numele liderului politic, alţii 70% şi-au dat votul chiar fiind sub influenţa ei, care în ultimele zile din campanie era cea mai ieftină băutură (chiar şi în comparaţie cu apa, sucul) din ţară.

Surse neoficiale din cadrul formaţiunii „Rusia Unită” susţin că echipa electorală a partidului, în cazul unor eventuale noi alegeri, intenţionează să propună premierului ca toate tipurile de vodcă din Rusia să fie numite „Putinka”, iar producţia băuturii care va avea această denumire va fi subvenţionată de stat. Aceeaşi surse a dat asigurări că deja este pregătit un proiect de lege, care va fi secret şi care va fi pus în aplicare în caz de necesitate.

Acelaşi grup de experţi susţin că respectivul truc electoral a fost pus în acţiune şi la recentele alegeri din regiunea transnistreană din R.Moldova, unde, de asemenea, a adunat cele mai multe voturi candidatul susţinut de partidul lui Putin.

Vlada PUTINĂ


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *