Viktor Ianukovici sapă un tunel spre Chişinău

Reîntors de la Vilnius, Viktor Ianukovici a intrat în biroul său şi s-a închinat adânc portretului lui Putin de deasupra fotoliului prezidenţial. A simţit că ceva a plesnit. S-a gândit că o fi iar sărurile de la merişor. S-a aşezat satisfăcut în fotoliul de şef de stat independent şi aştepta să-l sune Vladimir Putin. Ştia că va primi câteva cuvinte seci, dar ce sexy îi gâdilau urechea. Gândindu-se la Putin, simţea cum i se zbârleşte plăcut părul de pe piept. Deodată a simţit un miros straniu. Îl înţepa tocmai în fundul nării drepte. Apoi a început chiar să îl usture amigdala dreaptă de la acest miros. Părea un miros familiar, dar şi neplăcut, ca de sulfură.

„Mă otrăveşte Iulia Timoşenco!” l-a fulgerat pe Ianukovici un gând rapid. Al doilea gând a fost să deschidă geamul, să se aerisească, dar al treilea gând l-a trântit înapoi în fotoliu: „Dacă e metan, explodez! Dar eu nu vreau să explodez. Eu aştept să mă sune Putin să-mi spună ce să fac mai departe!”.

Ianukovici s-a ridicat încet din fotoliu ca să inspecteze „pe unde iese gazele”, şi mirosul a devenit şi mai înţepător, îl ustura deja şi amigdala stângă. A început a trece cu nasul pe lângă prize, întrerupătoare, cabluri de telefon. Nu, gazele nu veneau de acolo, dar de unde? Nişte şiruri de transpiraţie rece îi traversau pe rând părul de pe piept, pătulindu-i gâdiliciul sentimental despre Putin. „Dar dacă Putin m-a abandonat? Am îndeplinit misiunea şi vrea să scape de mine?”. S-a gândit ce bucurie va fi pe Euromaidan când se va afla că a fost abandonat de Moscova şi părul de pe piept i s-a făcut leoarcă. Nu a vrut să se gândească la asta mai departe, se temea că va transpira mai tare şi i se vor uda hainele de mai jos de piept. În acest moment au început să-i curgă şiroaie pe frunte. A pus mâna. Era un lichid cald şi incolor.

Şi mirosul cela persista. „Femen? Ele s-au urinat pe mine afară, de ce curge pe fruntea mea în birou?”. A privit speriat podul biroului. Examina plafoanele. La cât de stresat era, aproape că s-ar fi bucurat să fi văzut vreo blondă de la Femen cu sânii goi. Să se relaxeze măcar la muşchii ochilor. Dar n-a văzut decât o femelă de păianjen care sugea sângele dintr-un mascul de ţânţar.

Sună telefonul roşu. Tresări, şi un val nou de gaze îl învălui de la spate. Aproape că răcni în receptor: „Sluşaiu, moi gaspadin!”. De partea cealaltă a firului Putin a început a tuşi, vorbind înecat: „Tu ce putoare ai in birou? Ai împuţit Ucraina, Europa. Băieţii din KGB au crezut că cei din Siria se joacă iar cu rezerva de gaz Sarin pe care le-am vândut-o. Dar când au analizat în laborator, au cosntatat că e gaz cu ADN de-al tău, Viktor Fiodorovici!” Ianukovici şi-a inspectat uşor hainele mai jos de spate. Nu mai erau integre. Şi-a amintit de pârâiala care i-a întrerupt ceremonia de închinare la portretul lui Putin. Transpira în continuare, îl usturau ochii, gâtul şi gândurile. Putin, tuşind în continuare, i-a zis: „Zacem nam takaia voni?”.

Ianukovici şi-a simţit toate hainele ude, inclusiv despicatura de la spate. A decis să evadeze din duhoarea aceasta pe care a creat-o el însuşi, dar unde? Şi-a amintit de prietenii săi roşii de la Chişinău. Da, ei îl vor primi. Dar cum să iasă, fără să fie sfâşiat pe Maidan? A decis să îşi sape un tunel. A luat hârleţul şi s-a apucat cu curaj de dat brazdă peste brazdă. Sapă şi azi. Chişinăuienii cu megafoane şi drapele roşii îl aşteaptă.

Mariana Şura-Mura

(sursa foto: kommersant.md)