Principală  —  Pamflet   —   Vânătorii supăraţi

Vânătorii supăraţi

Vânătorii de toate rangurile sunt întristaţi din cauza insucceselor înregistrate în sezonul de vânătoare din 2010. Această îngrijorare a fost exprimată pentru Agenţia INFOTAG de către  preşedintele Societăţii Naţionale a Vânătorilor şi Pescarilor, Oleg Ciocoi, care consideră că numărul animalelor şi păsărilor pentru vânat s-a redus din cauza condiţiilor meteo.

Ciocoi nu vede nicio legătură cu evoluţiile politice din R. Moldova şi cu faptul că partidul vânătorilor înveteraţi a plecat de la guvernare.

„În timpul verii au murit puii multor animale, fapt ce a micşorat numărul populaţiei. Ploile îndelungate au adus pagube faunei de vânat. Din numărul total al porumbeilor, iepurilor şi fazanilor, permişi pentru împuşcare, jumătate nu au fost vânaţi”, a menţionat Ciocoi.

E de bine sau de rău această constatare?

Potrivit lui Ciocoi, în ultimul timp a crescut numărul câinilor fără adăpost care, în căutare de mâncare, distrug cuiburile raţelor de prin bazinele acvatice. În paralel, creşte şi numărul braconierilor.

„Din august, de când începe sezonul de vânătoare în Moldova, au fost efectuate 2724 de controale, în cadrul cărora au fost întocmite 341 de procese-verbale pentru braconaj şi au fost confiscate 106 arme, faţă de 84 de arme în anul 2009”, spune el.

Potrivit lui Ciocoi, Societatea Vânătorilor cheltuieşte anual peste 2,5 mil. lei pentru înmulţirea, întreţinerea şi paza animalelor şi păsărilor de vânat.
Vânatul de cerb pătat, elan, căprior, potârniche a fost interzis pe întreg sezonul de vânătoare din motivul densităţii insuficiente a populaţiilor respective în pădurile R. Moldova.

Societatea Naţională a Vânătorilor şi Pescarilor are 15 mii de membri. Autorizaţia de vânătoare la iepuri şi raţe costă 300 lei pentru un sezon.

Amintim că printre membrii acestei societăţi se numără vânători talentaţi cum ar fi Vladimir Voronin, Anatol Păpuşoi, Igor Dodon.

Într-un trecut imediat, animalele de vânat erau crescute special, fiind întreţinute în locuri îngrădite, pentru a facilita ieşirile la vânat ale fostului şef al statului.