Principală  —  Pamflet   —   Vânătoare cu iz de anticipate

Vânătoare cu iz de anticipate

Liderii politici de la Chişinău au ieşit la vânătoare cu 3 ani în urmă. Vânau Aliansul. Vroiau să îl prindă şi să îl pună în casa mare, în loc de stemă, lângă icoana independenţei.

Vânătoarea a fost foarte complicată, căci nu ştiau exact cum arată vânatul. Iniţial Aliansu’ părea să fie un cerb tânăr şi frumos, care trebuia vânat cu mănuşi albe şi ţinut într-o volieră cu balustradele de mătase, în care să fie iarbă verde de păscut, apă bleu de băut şi cer senin de privit. Liderii vânători alergau prin codru, dimineţile devreme, se grăbeau, că venea amiaza integrării europene şi trebuia să fie frumos în casa mare, când o veni Biden, Merkel, Barroso, Fule prin ospeţie. Dar cum erau cu noaptea-n cap şi cu somnu-n ochi, liderii se poticneau şi cădeau prin iarba mătăsoasă unii peste alţii. Unora li se părea că au căzut peste cerbul integrării, de aceea se căutau reciproc pe la moacă, să vadă dacă nu au coarne, dacă nu sunt cerbi. Apoi săreau arşi când auzeau în zori de zi strigătele comuniştilor „Jos Aliansu!” şi iar se năpusteau, şi iar cădeau şi se căutau de coarne.

Vânătoarea e o chestie amăgitoare, prin hăţişurile codrului moldovenesc de integrare europeană au apărut himere, care mai de care, astfel încât liderii politici moldoveni au început să creadă că Aliansu’ este de fapt o căprioară sau o femelă de cerb, sau de ren, fără coarne.

Vânătorii au schimbat tactica, deja nu mai era nevoie de mănuşi albe şi căpestre de mătase, ci de capcane în care să cadă cerbiţa şi acolo pe loc să fie mulsă de toate beneficiile politice. Punând aşa capcane peste tot prin codrul integrării europene, liderii politici au început să cadă rând pe rând, fiecare în capcana altuia. Şi pentru că era ceaţă şi incertitudine politică în acest codru, gonaşii şi vânătorii nu înţelegeau că în capcană nimereau parteneri politici, şi se năpusteau peste victimele capcanelor şi le mulgeau, le beau laptele, sângele, iar dacă nu se dădeau de bună voie – le raportau la CNA, CNI, SIS şi Procuratură.

Se apropia deja Marea zi a Integrării Europene, erau la runda a 14-a de vânătoare. Vânătorii erau prea obosiţi, istoviţi de alergătură şi capcane, nervoşi, flămânzi de şaşlâkul succesului, însetaţi de izvarul victoriei. Uitaseră deja regulile de joc, încurcaseră listele şi amestecaseră partidele. Gonaşii hăituiau pădurea moldovenească, păpuşarul trăgea sforile capcanelor tot mai strâns. De la mănuşi albe şi laţuri de mătase s-a trecut la arme mortale şi la gloanţe interzise din cele „Taho Trio”.

Lupta era tot mai dură, dacă un politician se poticnea, ceilalţi vânători îl împingeau din spate, îl loveau cu patul armei în hipotalamus, să-i ia piuitul. Alţii săreau peste el, rânjind: „De ce te tăvăleşti pe jos, aliansule?”. Aşa căzuţi prin noroi, nu se mai mângâiau reciproc pe creştet să vadă de nu le-au sărit coarnele, ci îşi dădeau la moacă spre deliciul televiziunilor care aveau transmisiuni în direct de la fiecare cădere.

Societatea civilă privea de după gardul vânătorii, obosiţi să aştepte atât de mult primăvara brusselieză. Liderii societăţii civile nu vedeau bine din tufari şi îl asculatu pe Sergiu Mocanu care vorbea printrun dispozitiv secret cu vânătorii.

La un moment dat, s-a auzit o bubuitură mare, ca o explozie politică. Toţi au surzit şi au amuţit pentru 2 săptămâni. Peste 2 săptămâni Mocanu i-a informat pe toţi că s-a produs vânătoarea şi că Aliansul a fost împuşcat.

Participanţii la vânătoare au chemat imediat fotografii ca să le facă poze pentru Casa Mare a Dezintegrării Alianţei pentru Integrare Europeană. Au pozat toţi lângă un mistreţ mort, de la care mirosea hidos a alegeri anticipate şi a bălegar de corupţie.

Ardo di Caprio