UT: între „2 cu plus” şi „5 cu minus”
Nu, nu sunt notele de repetenţă pentru clasa I. Şi nici a XII-a. Sunt notele «la purtare» pentru şoferii de la maxi-taxi, care hurducă zi de zi pe uliţele Chişinăului, burduşiţi în saloane şi cotrobăiţi prin buzunare, sute şi mii de pasageri.
Preţul «confortului» – 3 lei «porţia», adică călătoria, plus altă doză, mult mai consistentă, de nervi – dacă nu dimineaţa, în drum spre serviciu, atunci seara, la întoarcere acasă. Urci, plăteşti, te îmbulzeşti, calci şi te calcă alţii pe picioare, mai pierzi vreun nasture-doi, te umpli de nervi, cobori, iar urci, iar plăteşti, iar calci şi te calcă… Şi tot aşa, zi de zi.
Notele, de la 2 la 5, sunt rezultatul unei anchete, realizate de Agenţia de Stimulare a Poftei de Călătorii în transportul public, «Urcă şi taci» (UT). Potrivit celor de la UT, în condiţiile Chişinăului, pentru pasageri e mai bine să tacă, decât să facă nervi, pentru că schimbul de replici cu şoferii oricum nu are rost. Şoferii au devenit prea imuni la observaţiile pasagerilor. Incultura deservirii în transportul public a avansat prea mult, a devenit fenomen şi tinde să devină normă. Doar 3% dintre cei chestionaţi de UT nu au obiecţii serioase la calitatea deservirii, 4% se incomodează să răspundă şi 93% nu se sinchisesc să recunoască că situaţia e gravă. Din răspunsurile la întrebarea «Ce fac şi ce nu fac şoferii de maxi-taxi pe rute?», citim: «pornesc brusc, virează brusc, urcă pasageri în picioare şi nu ţin cont de ei, ascultă muzică, mănâncă răsărită, fumează la volan, numără banii, ticsesc saloanele cu pasageri, nu respectă distanţele dintre maşini, frânează brusc, comit accidente, se distrează la telefon, înjură coparticipanţii la trafic, ceartă pasagerii, merg ba ca la mort, ba ca la pojar, nu simt maşina, reacţionează necenzurat la observaţii…» Concluzia pasagerilor: «Ai impresia că în mintea lor sunt doar banii, nu şi pasagerii». La o altă întrebare din acelaşi sondaj — «Ce fac şi ce nu fac administratorii de rute?», cei mai mulţi răspund cu «nu fac nimic. Aşteaptă seara să le vină banii şi se gândesc cum să mărească taxele de călătorie. În rest, nu-i interesează cine urcă la volan, câte clase are, ce experienţă de şoferie are, dacă face sau nu deosebire între tractor şi maşină, dacă în afară de accelerator, frână şi bani mai ştie şi nişte lucruri obligatorii pentru transportul de pasageri». La fel de relevante sunt şi răspunsurile la întrebarea «Ce face sau nu face Primăria şi CMC (Consiliul municipal Chişinău)?». Părerile pasagerilor se împart aici între cei care zic că administraţia publică locală «habar nu are despre ce se face în transportul de pasageri» şi cei care cred că «li-i în cot. Parcă ar fi din ţara Habar-N-am, de parcă Primăria, în afară de primarul general, nu ar avea un viceprimar pentru problemele transportului public, nu ar avea o Direcţie Generală şi director general pentru transportul de pasageri, nici vicedirectori, şefi de secţii sau în CMC nu ar exista o Comisie de specialitate. «Ori ei toţi sunt la «ijdivenia» administratorilor de rute?», se întreabă respondenţii UT şi tot ei constată: «Probabil, funcţionarii cred că, la noi, cultura deservirii este problema şoferului X sau Y ori a administratorului de rută, Grigorie Dorm-uşor sau Panaite Face-bani, şi nu ar fi nici obligaţia lor de serviciu şi nici faţa Primăriei sau a oraşului?» Chestionarul se încheie cu o recomandare făcută primarului general: «dacă aţi scăpat, dle Chirtoacă, de Ţerna, poate că schimbaţi şi modelele lui de administrare a transportului public şi mai daţi cu mătura şi prin «coteţ», şi pe lângă «coteţ». Şi instituiţi o zi sau, şi mai bine, faceţi un orar săptămânal pentru toţi responsabilii de transportul de pasageri, ca să circule cu troleibuzele sau maxi-taxi-urile atâta timp cât şoferii nu se vor debarasa de deprinderile de azi. Ce ziceţi?
Manoil COTEŢ, director UT
