Principală  —  Pamflet   —   TVM - noul satelit al…

TVM – noul satelit al lui Plahotniuc?

O nouă initiaţivă de salvare a Teleradio Moldova a fost emisă recent, prin intermediul căreia se preconizează trecerea companiei publice în subordinea Ministerului Culturii. Decizia a fost luată pentru a face o ordine definitivă în audiovizualul din R.Moldova, căci momentan majoritatea televiziunilor sunt în subordinea GMG (General Media Group), controlat de către deputatul Vlad Plahotniuc, sunt aranjate toate într-o clădire, la MoldExpo, ştirile lor se filmează cu aceiaşi cameramani, sunt editate şi verificate de aceiaşi editori şi producători, prezentând frumos acelaşi partid.

Iată însă că au mai rămas câteva posturi TV care poluează spaţiul mediatic cu diverse opinii, de aceea managerul fundaţiei de binefacere „Edelweiss” a decis să depună un efort şi să transforme TV Moldova1 şi Radio Moldova într-un post-satelit al său.

Şi cum în acest stat legislaţia prevede cu totul altceva decât este în realitate, politicienii interesaţi să rezolve problemele trebuie să depună muncă dublă: pe de o parte, să facă muncă de preluare a controlului asupra unei sau altei afaceri, iar pe de alta – să amenajeze documental totul, de parcă ar fi legal.

Cum să faci ca Teleradio Moldova să asculte de un singur partid? Comuniştii au făcut cam anapoda, plasând în fruntea instituţiei membri de partid, sau persoane ascultătoare de Voronin. Dar această ascultare era atât de evidentă, că existau mereu persoane prost intenţionate care criticau această prietenie comunistă cu conducerea Teleradio.

S-a decis că e nevoie de un alt scenariu, care ar arăta mai european. Să fie trecută compania publică Teleradio în Subordinea unui minister controlat de PD-ul controlat de Vlad Plahotniuc.

Discuţiile au fost aprinese. Să fie trecută televiziunea în subordinea Ministerului transporturilor? Nu, acolo e deja mult de lucru, trebuie privatizată Calea Ferată, şi două privatizări mari – a trenurilor şi a televiziunii publice într-un singur minister – va bate la ochi. La Ministerul Economiei? Nu e prea adecvat, căci francezul Bride o fi el devotat partidului, dar dacă îi vine în gând să cedeze Televiziunea pentru TV5 din patria sa? Poate că Ministerul tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor ar fi bine să preia Teleradio Moldova, căci e vorba totuşi de informare şi comunicare. Dar şi aici se aşteaptă privatizarea Moldtelecomului şi lumea va fi ocupată. Decizia finală a venit spontan. Monica Babuc, cea care a explicat atât de frumos oamenilor prin sate cine le-a dat tuturor în R.Moldova internet de mare viteză, o să explice tuturor la fel de bine de ce un minister al PD are nevoie de televiziunea publică. O să facă ea un discurs, legat frumos cu brâul naţional moldovenesc, şi o să iasă bine.

Totuşi, decizia ca Televiziunea Publică să treacă în subordinea Ministerului Culturii a întâmpinat şi o opoziţie în cadrul Partidului Democrat, deoarece o parte dintre cei mai devotaţi membri ai partidului, inclusiv jurnalistul şi preşedintele de onoare Dumitru Diacov, solicitau ca Televiziunea Publică să fie trecută în subordinea Procuraturii Generale . Teoretic, aşa ar fi cel mai corect, Procuratura ar controla cel mai bine o televiziune de importanţă naţională, ar pune umărul şi procurorii cu experienţă la partid, dar buba constă în Acordul de Asociere cu UE, care nu permite aşa ceva.

Deci, partidul a decis în unanimitate că TVM va deveni un satelit fidel al concernului Plahotniuc-Media. Angajaţilor de la Teleradio li s-a transmis deja să se predea din prima, ca să nu se piardă energia pe dezbateri inutile. Teritoriul mare din dealul Schinoasei va fi comasat cu terenul pe care e amplasat Moldova-Film, care e deja preluat prin alte metode, astfel zona Telecentru fiind parte a Departamentului Cultură al PDM.

Marian Şura-Mura
! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare