Principală  —  Pamflet   —   Şi tu poţi fi Miss…

Şi tu poţi fi Miss Moldova 2014

438-miss-moldoa-2014Nu cunoşti o boabă limba engleză? Trăieşti în R. Moldova, dar te consideri rusoaică şi te mândreşti cu asta? Nu cunoşti limba română şi nu ai nici cea mai vagă intenţie să o însuşeşti? Ba mai mult. Nici nu ştii că anume această limbă este vorbită în R. Moldova? Crezi că aici limba oficială este moldoveneasca, că românii sunt duşmanii tăi, că Transnistria e stat independent? Eşti nostalgică după URSS? Vrei să ajungi să vizitezi, în sfârşit, o ţară străină? Vrei să stai în ea câteva săptămâni? Gratis, fără să plăteşti cel puţin un leu. Vrei să faci cunoştinţă cu oameni potenţi financiar, din diferite ţări ale lumii? Vrei să te vadă părinţii şi prietenii la televizor? Vrei să te înjure o ţară întreagă? Să te bârfească o lume? Eşti nepăsătoare la tot ce se vorbeşte despre tine?

Dacă da, atunci nu contează cum arăţi şi ce ai în cap, pentru că, aproape sigur, eşti Miss Moldova 2014, cea mai frumoasă şi mai deşteaptă fată din R. Moldova. Nu-ţi rămâne decât să te înscrii în concurs. Ulterior, nu va trebui decât să accepţi să te faci de ruşine în faţa câtorva zeci de milioane de oameni care vor sesiza fără prea mult efort că vorbeşti limba engleză cu greşeli şi să suporţi criticile şi reproşurile a sute de mii de compatrioţi, care-ţi vor reproşa că ai ajuns la Miss World având pile.

Pentru a afla detalii suplimentare despre cum poţi participa la concurs, dar mai ales despre cum îl poţi câştiga, o poţi contacta pe Valeria Ţurcan, adolescenta din Tiraspol, câştigătoarea din acest an a titlului Miss Moldova şi, respectiv, reprezentanta din acest an a R. Moldova la concursul internaţional de frumuseţe, Miss World, care se desfăşoară chiar în aceste zile în Indonezia. Ea, Valeria, dispune de toate calităţile indicate mai sus. Tânăra, care după cum singură a declarat, se prezintă tuturor ca fiind din Rusia, dacă o veţi ruga frumos, vă va putea împărtăşi, cu siguranţă, câteva din secretele care au propulsat-o pe ea către titlul de Miss Moldova 2013. Când, cum, unde şi cât, sunt întrebări la care doar ea şi probabil câţiva membri ai juriului din acest an îţi vor putea răspunde.

Şi încă ceva. Eşti frumoasă şi deşteaptă? Cunoşti câteva limbi străine, iar engleza e preferata ta? Vorbeşti româna şi te mândreşti cu asta? Nu cunoşti deloc rusa, pentru că eşti din generaţia care nu a avut şansa să înveţe în această limbă la şcoală? Atunci, nu participa la concursul de anul viitor pentru titlul de Miss Moldova. De ce? Pentru că nu ai nicio şansă să fii desemnată învingătoare.

De fapt, e şi a treia variantă. Cine, de ce şi pentru ce are nevoie de Miss-uri? Cine are de câştigat de pe urma acestor competiţii în care inteligenţa şi valoarea nu au rost?