Sexul povestit în chilie

Nu e de glumă, dar nici de plâns. E o stare de fapt: toţi oamenii se nasc cu organe sexuale, indiferent dacă provin de la Darwin, de la barză sau din varză.

O altă stare de fapt este că în Uniunea Sovietică nu exista sex.

Şi o a treia situaţie: în Moldova există sex, prea mult sex, şi prea puţină instrucţie – cum să te foloseşti de această armă hormonal-sentimentală şi cum să te opreşti în baza legii?

Mai întâi s-au dumerit că în Moldova există sex traficanţii de oameni. Aceştia, de fapt, aveau un business legal: firme turistice, cluburi de noapte, hoteluri Nobile. Aveau şi crâşă prin Guvern şi Parlament şi desigur la Interne, în Procuratură şi în judecătorii. Comerţul cu sex mergea strună. Mii de femei erau duse, aduse, vândute, forţate. Şi din munca lor comercianţii îşi construiau palate, îşi cumpărau mercedesuri şi bilete de odihnă pe insule exotice, iar la sezon – locuri în Parlament.

Apoi din ramura sexului cu femei s-a născut şi o ramură a comerţului cu sex de băieţi, apoi – încă o ramură a acestei industrii – servicii pentru pedofili. În fine, acuma dacă pui pe google noţiunile de „sex”şi „Moldova” – ai de citit pe toată viaţa.

Încetul cu încetul, sexul a pus stăpânire pe viaţa socială şi politică din Moldova. Între timp au fost scrise pagini glorioase în istoria dezmăţului intim moldav: „Sex kagebist cu consulul”, „Sex în grup cu Iordan”, „Viol de top la SIS”, a urmat sex în garajul Parlamentului, în subsolul Guvernului, pe clădirea Preşedinţiei, în dormitorul alianţei. Încetul cu încetul, lumea a început a vorbi şi despre sexul unor preoţi.

De fapt, sexul a ajuns demult prin unele chilii, încă de pe vremea când agenţii KGB Florea şi Scurtu infiltrau la mănăstirea Căpriana femei purtătoare de sifilis. Atunci, cu puterea sexului s-a reuşit închiderea multor mănăstiri spre binele dezvoltării Partidului Comunist. Aşa cum arată dosarele KGB, deconspirate cu câţiva ani în urmă, călugării au fost corupţi la sex şi alungaţi din mănăstiri, care au fost închise cu toatele în anii 50.

Odată cu redeschiderea locaşelor de cult, prin anii 90, sexul a început a se furişa din nou la mănăstire. Acuma, cum dosarele mai noi ale SIS-ului nu au fost încă făcute publice, nu ştim exact dacă sexualitatea a fost indusă sau provocată de agenţi special instruiţi. Cert este, însă, că tulburările hormonale în zonele intime de sub sutane sunt tot mai des raportate prin mass media.

Problema, există, de vreme ce e recunoscută de însuşi ÎPS Vladimir. Potrivit Hotnews.md, Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a anunţat că arhimandritul Vasile Ciobanu, duhovnicul mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din satul Tabăra, raionul Orhei, riscă să fie răspopit.  „Fiind prezentate la Direcţia Mitropolitană secvenţe video necuviincioase cu Arhimandritul Vasile (Ciobanu) […]  s-a hotărât oprirea acestuia de a săvârşi cele sfinte”, se spune în decretul Înaltului citat de toată media.

Acum apare necesitatea unui curs de educaţie antisexuală pentru oamenii din chilii. S-ar putea, ca model de pornire, să fie luată cartea nedidactică, dar colorată „Sexul povestit celor mici”. Crestomaţia va conţine capitole preluate din diverse surse, inclusiv din Codul Penal. Unele dintre capitole vor fi întitulate: „De ce nu trebuie să faci sex cu minori?”, „De ce nu trebuie să faci sex în chilie?”, „Ce să faci dacă eşti în chilie şi te gândeşti la plăcerile trupeşti?”, „Cum să filmezi orgiile fraţilor?”, „Cum să şantajezi oamenii care te-au prins cu acte de desfrâu?”, „Cum să fii homosexual şi să conduci mitingurile antigay”.

Cartea va fi tipărită din donaţiile enoriaşilor „pentru slujbe de corectare forţată a homosexualilor din Moldova şi din Europa”.

Ghena AfiGey


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. galina

    Sexualitatea este energia corpului si nimeni nu o va putea interzice…desigur in o tarà cu mentaliutatea de cioban si intelegerea sexualitàtii este la acelas nivel…

    SEXUL ar trebui sà fie cea mai mare distractie… trebui sà fie ca un jok,dacà ambelor pàrti le este bine pe nimeni nu trebue sà ii intereseze nimik…este doar un jok intre enegia lor si se bucurà de acest jok numai ei…

    Societate desigur poate interveni doar kind unul din ei este impus sau constrins de a avea acel act sexual…toate cazurile de pedofelie,prostitutie sunt fructele de la o minte bolnavà ,iar sexualitatea nu are nimik comun cu mintea…cine foloseste sexualitatea pentru asi linisti mintea bolnavà se greseste,deoarece sexualitatea ii dà doar energie la minte si deci agitatie,dacà mintea nu stie ce sà facà cu ea devine incà mai agresiv si distructiv…
    O educatie sexualà desigur e just,dar cred cà inaite de a educa copiii ar trebui ca pàrintii sà isi dee sama cà este un proces normal si sànàtos pentru corp…adultii condamneazà sexualitatea pentru cà singuri deja nu sunt capabili,astfel innàdusà si generatiile mai mici…
    Sexul este un fenomen biologik,nu ar trebui sà i se dee toatà importanta aceasta kit negativà atit si pozitivà…este important doar de a experimenta sexul pentru a ridica energia corpului in sus respectiv pentru a fi sànàtosi…
    Cu kit sexul va fi considerat mai serios cu atit lumea va materializa si folosi sexul ca o unealtà…
    Cu kit mai mult vom avea acest atasament càtre sex cu atit spiritual vom fi mai sàraci si deci bolnavi…
    SEXUALITATEA ESTE UN DAR NATURAL PENTRU CRESTEREA SPIRITUALà,dar nu pentru al materializa…
    cu kit mai multe experiente sexuale reciproce sufletesti vom avea cu atit vom fi mai spirituali, deci atravers inimei,vointei libere…

    lipsa de spiritualitate in societate nu este o noutate si kiar dacà se practikà in mànàstire sexualitatea cu simtul bun de plàcere,deci fàrà a constringe pe cineva nu cred cà e un pàcat…
    pàrerea mia insà e cà toate mànàstirile trebue in kise si lumea de acolo trimisà la mincà,desigur cu corpul lor odihnit si mintea linistità unika ce au de fàcut de a PRACTIKA CRESTEREA SPIRITUALà astfel stiu a amàgi lumea cà sunt sfinti,dar energia spiritualà o au de la sexualitate…
    fiecare e liber a fi disponibil la plàcerea sexualà si desigur fiecare e liber de a accepta sau nu sexul…cu kit mai mult vom indepàrta gindurile si dorintele noastre de la sex cu atit mai multi vom rugeni si ne vom imbolnàvi…
    a cultiva gindurile si dorintele e capabil fiecare…
    succes

  2. raul

    inainte de a arata cu degetul spre cioban,cred ca nici ciobanita nu-i mai breaza.e mai grava ca ciobanul care munceste.

  3. galina

    mà refer la mentalitate nu la cioban…
    tu stii a skri raul…dar esti si tu ku mentalitatea de un cioban care vede ceea ce vrea,dar nu cele ce sunt skrise…
    capacitatea de a intelege altul o au doar persoanele care stiu a asculta si au spatiu in suflet si pentru pàrerea altora…
    deci nu este de ajuns de a fi doar un intelectual, pentru a nu avea mentalitatea de un cioban…si prin intelectuali sunt multi cu mentalitate de cioban…
    exemplu e prezentul unei tàri unde mor bàtriinii de foame deoarece pensiile sunt mizere si asa mai departe…stiti da

  4. duke

    galina,exprima-te coerent,ca nu pot prinde toate firele.se practica dezmatul,iar sexualitatea e cu totul altceva.mii scirbaaaaaaaaaa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *