Principală  —  Pamflet   —   Şelin: Pro şi contra României

Şelin: Pro şi contra României

Victor Şelin, preşedintele PSD, a manifestat în ultimele zile două stări contradictorii faţă de România şi români. Pe de o parte, în preajma zilei de 9 mai, şi-a exprimat dezgustul şi condamnarea categorică a medalierii veteranilor Armatei Române cu ocazia aniversării sfârşitului celui de-al doilea război mondial. Totodată, ieri a făcut declaraţii de dragoste şi susţinere pentru poporul român ieşit la grevă.

Ieri, oficiul PSD de la Chişinău a remis un comunicat, prin care susţine românii care protestează, inclusiv lozincile acestora. „Astăzi, în România, au loc cele mai de amploare proteste sociale din ultimii 20 de ani,” se spune în comunicat, citându-se şi unele dintre lozincile scandate de mulţime: „Jos Guvernul!”, „Jos Băsescu!”.

În comunicat se spune că Victor Şelin, Preşedintele PSD din Moldova, s-a adresat cu o Scrisoare (cu literă mare) de susţinere către conducerea PSD din România şi către liderii Sindicatelor Libere Române, în care se menţionează că PSD din Moldova susţine manifestaţiile de protest social care se desfăşoară astăzi în România şi care sunt organizate de sindicatele române la iniţiativa PSD din România.

„Salutăm faptul că, prin poziţia pe care şi-a asumat-o în cadrul desfăşurării grevei generale, PSDR demonstrează o dată în plus că este adevăratul reprezentant politic al milioanelor de oameni ai muncii din România”, elogiază Şelin partidul românesc născut de Ion Iliescu.

În aceeaşi ordine de idei, conducerea PSD din Moldova îşi informează partenerul politic din România despre faptul că „la ora actuală, şi în Republica Moldova creşte valul protestelor cetăţenilor, îndreptate împotriva încercărilor actualei Alianţe de guvernare de a pune pe spatele populaţiei tot greul deficitelor bugetare şi al politicilor liberale de austeritate.”

Şelin critică sindicatele comunizate de la Chişinău: „Cu regret, spre deosebire de România, liderii sindicalişti moldoveni afişează o atitudine pasivă, de neimplicare faţă de grijile şi nevoile prin care trec astăzi truditorii din Moldova. Fireşte, guvernarea actuală, cu toate componentele ei, va purta toată răspunderea politică, civică şi morală pentru provocarea, prin politici liberale greşite, a unei posibile greve generale, care va deteriora şi mai puternic viaţa social-economică destul de complicată din Republica Moldova”.

În comunicat nu se spune dacă PSDM va invita greviştii români să treacă Prutul pentru a protesta sub drapele roşii împotriva AIE.

Ilona Moldoromâncă