Principală  —  Pamflet   —   Şeful Republicii Moldova. Portret oficial

Şeful Republicii Moldova. Portret oficial

Zilele acestea, în Republica Moldova, s-a declanşat un război. O bătălie a portretelor. În Moldova a apărut un nou (aproape) preşedinte, Igor Dodon (la ora scrierii acestui text Curtea Constituţională încă nu-l confirmase în funcţie, iar în instanţa de judecată erau depuse plângeri privind fraudele pro-Dodon). Totodată, atât comunitatea naţională cât şi cea internaţională recunosc că, de mai mulţi ani, în Republica Moldova, şeful statului nu e şi principala persoană în stat. Nici preşedintele Parlamentului nu e principala persoană în stat (actualmente – Andrian Candu). Nici măcar prim-ministrul nu e persoana cea mai importantă în stat (în prezent – Pavel Filip). Nu putem spune nici că preşedintele principalului partid de guvernământ e principal pe undeva, fie în stat, fie în partid (actualmente – Marian Lupu). Nici preşedintele celui de-al doilea partid de guvernământ nu e principal în stat (mereu acelaşi, Mihai Ghimpu). Nici chiar preşedintele Curţii Constituţionale nu e principala persoană în stat (în ultimii ani – Alexandru Tănase). Atâţia bărbaţi importanţi, care duc greul muncii şi al imaginii principalelor puteri în stat, dar niciunul nu e principalul om în stat. Pentru că există un altul, unul care îi coordonează pe toţi cei menţionaţi, cu sau fără voia lor, există Coordonatorul. Chiar dacă Mihai Ghimpu s-a exprimat, atunci când a aflat că coaliţia sa de guvernare are un coordonator, că acesta ar purta hârtiile de ici-colea, se pare că hârtiile nu sunt marea pasiune a coordonatorului, ci coordonarea fără hârtie.

Ei bine, e o situaţie absolut nouă pentru Republica Moldova. Până a nu avea coordonator, în toate birourile publice se afişa portretul preşedintelui republicuţei. După fiecare final de alegeri prezidenţiale, chipul preşedintelui nou-ales (fie de către popor, fie de către Parlamentul poporului) se imortaliza de urgenţă pe hârtie fotografică, în multe-muuulte copii, se punea în rame scumpe şi se afişa în cele mai importante birouri de stat, ba chiar şi în cele mai puţin importante. Acum, situaţia e total diferită, alături de preşedinte a apărut un coordonator, care, de fapt, e deasupra preşedintelui. Deci, al cui portret se va afişa în birourile importante? Buticurile de tipărire a portretelor şi atelierele de confecţionare a ramelor au primit comenzi duble: să execute şi să înrămeze portrete ale lui Igor Dodon, dar şi ale lui Vlad Plahotniuc. Buticarii, bucuroşi să facă un ban, au dat turaţii maxime maşinilor de printat, portretele s-au înmulţit rapid, de au acoperit şi soarele din geamuri, iar muncitorilor li s-a întunecat de portrete. Acum, Dodon şi Plahotniuc se privesc din miile de poze ochi în ochi, ies scântei, se înfierbântă aerul, se încinge atmosfera, dar soluţia nu se vede.

Ministrul Apărării a decis să iasă învingător din acest război, a ordonat ca la ministerul său să fie afişate portrete cu voievozi şi comandanţi adevăraţi, ajunşi în manualele de istorie. Aşa, războiul portretelor s-a aprins şi mai tare. NATO şi Federaţia Rusă vor trimite trupe la Chişinău, cu cisterne cu apă, să stingă din elanul celor doi mari conducători neconfirmaţi ai Republicii Moldova.

Partenerii de dezvoltare au venit, totuşi, cu o soluţie. Le-au amintit celor doi că oamenii în Moldova sunt cam nemulţumiţi, atât de preşedinte, cât şi de coordonator, de aceea, mai bine să nu dea ochii cu vreunul din ei, ca să nu izbucnească cumva vreun război civil, să nu arunce cu sapele şi cu greblele în portrete şi să strice bunătate de unelte de muncă. Pentru a nu irita privirile preşedintelui şi ale coordonatorului, s-a decis să le fie acoperiţi ochii din portrete cu o bandă neagră. Astfel, Dodon şi Plahotniuc vor fi scutiţi să mai vadă mutrele acestea nemulţumite ale cetăţenilor. Vor fi afişate toate prortretele, şi cele ale lui Dodon, şi cele ale lui Plahotniuc, principalul e să nu dea ochii cu poporul.

Marian Şura-Mura

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.