Principală  —  Pamflet   —   Salarii lunare de 150.000 lei:…

Salarii lunare de 150.000 lei: cine-mparte parte-şi face

Curtea de Conturi a făcut publice, în urma unui audit recent, salariile lunare ale unor directori din întreprinderile de stat, care întrec orice imaginaţie: 150 de mii de lei lunar. Şi asta, în timp ce Guvernul boceşte zi şi noapte că bugetul e sărac şi nu are de unde da pensii mai mari decât coşul minim de consum (1500 de lei, de 100 de ori mai puţin decât primesc aceşti directori-barosani).

Preşedintele Curţii de Conturi, S. Urechean, care nu are nici el un salariu de plâns (24 de mii de lei lunar), califică această situaţie drept lipsă totală de obraz.

Curtea dă şi câteva adrese de întreprinderi şi nume de directori. Prima în listă, Ala Sârbu, director la CTC Tutun, unde statul este acţionar majoritar. Tot un salariu de 150 de mii de lei ridică lunar şi Grigore Gacichevici, preşedintele Bancii de Economii. Directorul de la Moldtelecom, Vitalie Iurcu, nu o duce nici el mai rău. Anul trecut a ridicat suma de 700 mii de leişori (deşi veniturile întreprinderii au scăzut faţă de anul premergător cu 100 milioane de lei, scrie publika.md). Iurcu este supărat pe Curtea de Conturi şi îi acuză că au calculat greşit (o fi indicat Curtea un venit mai mic?). Puţin mai în scădere faţă de primii sunt directorii de la fabrica “Franzeluta”, cu un salariu de 37 de mii de lei, şi cel de la întreprinderea municipală “Apă-Canal”, care ridica lunar 27 de mii de lei, deşi se plânge de ani de zile că taxele la apă pentru chişinăuieni sunt mici.

Premierul Vlad Filat şi primarul general de Chişinău, Dorin Chirtoacă, au declarat de mai multe ori pe durata unltimilor doi ani că nu le place situaţia, dar de schimbat, până la urmă, nu s-a schimbat nimic. Supărat, Urechean crede că acest lucru se întâmplă pentru că “unora li-i po-barabanu” (unora “de sus”, nu de “jos”).