Principală  —  Pamflet   —   Povestea scaunului prezidenţial

Povestea scaunului prezidenţial

A fost râvnit, disputat, visat. Persoane importante, cu funcţii în stat, s-au visat îndelung în el. Dorinţele lor de a-l ocupa nu puteau fi comparate nici cu cele mai puternice vreri ale omului. Au trecut clipe, zile, săptămâni, luni, ani, în care acesta rămânea gol sau utilizat doar pe jumătate. Deşi e neînsufleţit şi pare neînsemnat, a reuşit să aprindă spirite atât de puternice, încât, în unele situaţii, risca să rămână fără vreun picior, fiind victima unor nervi aprinşi. De câteva zile, un bărbat de stat s-a aşezat în el, iar celorlalţi aspiranţi nu le-a rămas decât să-l mângâie, poate pentru ultima oară.

Este vorba despre scaunul prezidenţial. Confecţionat din lemn tare sau din piele naturală de animal sacrificat, această piesă de mobilier, potrivit situaţiei din R. Moldova, poate răsturna situaţii, poate ridica în slăvi, dar şi poate neutraliza orgolii, ambiţii şi dorinţe.

Producătorii de mobilă s-au orientat repede şi, în spiritul timpului, au început producerea „scaunelor prezidenţiale”. Acestea arată diferit, au preţuri diferite, pot fi cumpărate în saloane sau din pieţe diferite. La o adică, oricine îşi poate cumpăra acasă un astfel de scaun, un scaun prezidenţial.

Potrivit unor surse demne de ascultat şi de crezut, mai mulţi politicieni rataţi şi-au cumpărat în case sau la vile „scaune prezidenţiale”. Le-au montat în locurile cele mai vizibile, iar atunci când nevestele şi copiii sunt plecaţi, aceştia iau loc în ele şi se privesc îndelung în oglindă. Ce văd? Doar ei ştiu. Unii, supăraţi, aruncă uneori scaunele în pământ, înjurând urât. Acest fapt, se pare, nu i-a deranjat pe producătorii de mobilă. Ei sunt decişi să producă şi în continuare astfel de modele, perfecţionându-le chiar, fiind siguri că orgoliile moldovenilor nu-i vor lăsa fără profit.

Mireal JILŢ