Principală  —  Pamflet   —   Poroşenko deschide o universitate la…

Poroşenko deschide o universitate la Chişinău

472-putinPetro Poroşenko îşi deschide o universitate la Chişinău, unde va avea câteva specializări foarte populare în R.Moldova, dar care nu sunt acoperite de către sistemul universitar de la noi. Este vorba de facultăţi de conformism politic, arte prezidenţiale, ştiinţe politice de cacao şi de afaceri profitabile la guvernare. Universitatea se va numi “Coconformism po Roshenski” şi se va situa în sediul actualei universităţi antropologice a lui Mark Tkaciuk.

Ideea Universităţii de ştiinţe prezidenţiale de cacao planează de mai mult timp, încă de pe când firmele lui Poroşenko au început a prelua businessurile din R.Moldova, atât din regiunea transnistreană cât şi din centrul Chişinăului. Poroşenko s-a simţit chiar frate geamăn cu mulţi politicieni din R.Moldova, mai ales după ce firme din subordinea sa au participat la privatizarea magazinului “Gemenii” din ultra-centrul capitalei R.Moldova. Totuşi, universitatea va fi inaugurată abia acum, datorită faptului că există un succes garantat, căci după ani de activităţi pornite de cacao, Petro Poroşenko a ajuns preşedinte de stat.

Universitatea politicii de cacao are deja o listă de profesori invitaţi. Pro-rector de cacao este Vasile Tarlev, fost prim-ministru al R.Moldova, fost şofer la teatru, dar şi fost director la Fabrica “Bucuria de a fi Tarlev”. Profesorul Tarlev este cap de afiş şi va ţine câteva cursuri: pentru şoferii care vor să devină premieri, pentru portarii de la teatru care vor să devină actori politici, pentru bombonarii care vor să devină premieri, pentru comuniştii care vor să devină a-politici, pentru premierii care vor să redevină anonimi. La universitatea în cauză vor preda şi liderii coaliţiei pro-europene. Ei vor instrui tinerii despre modalităţile de a atrage pe listele parlamentare persoane compromise, pentru a le lustrui imaginea şi a le transforma în politicieni de cristal. Şi opoziţia comunistă va avea lectori la Universitatea de cacao. Comuniştii vor ţine prelegeri despre prezenţa veşnică pe scena politică fără niciun fel de pedepse pentru orice erori sau crime.

Universitatea va avea şi un imn. Deocamdată este anunţat un concurs pentru elaborarea unui imn, dar provizoriu corpul didactic şi studenţii interpretează cântecele “Ia şokoladnîi zaicik” sau “S-o facem lată, de ciocolată”.

Profesorii universitari vor fi remuneraţi cu tort Kievskii şi cu ciocolate “Doctor Stress”, dar şi cu caramele “Barbaris-vis”. Una dintre aulele universităţii va conţine o piscină cu ciocolată caldă, unde vor fi îmbăiaţi cei mai buni studenţi, cei mai promiţători viitori miniştri şi preşedinţi de cacao.

Totodată, fiecare absolvent va primi medalii de ciocolată mari, de diferit grad. Cei mai buni vor avea imprimat pe medalie chipul lui Petro Poroşenko, medalia de gradul doi va avea chipurile liderilor coaliţiei pro-europene, medalia de gradul 3 – chipul lui Vladimir Voronin, iar la categoriile 4,5,6 vor fi portretele lui tarlev de diferite dimensiuni.

La final de curs, fiecare absolvent va trebui să mânânce un tort cu chipul lui Putin, învingând cel care îl mănâncă pe Putin mai repede.