Plahotniuc la şhopping

Vine primăvara, Vlad Plahotniuc are o sarcină grea. În timp ce ţăranii de la Grozeşti îşi scot hârleţele, târnăcoapele, sapele, topoarele, furcile, ca să se apuce de muncile agricole de primăvară, nisporeneanul-coordonator are de rezolvat probleme de importanţă naţională: cumpăratul de deputaţi. Nu-i vorba, cu o borsetkă plină şi mută rezolvi orice problemă în acest stat, dar în comparaţie cu 2014, nemaivorbind despre 2009, lucrurile s-au complicat. Au apărut noi standarde la bazarul de politicieni.

Dacă în 2014 procurările s-au făcut en-gros, într-o singură noapte, şi a doua zi de dimineaţă noii procuraţi au ieşit în grup, umili şi împăcaţi, şi au declarat franc că au părăsit partidul de la ţâţa căruia au supt ani de zile, şi în poala căruia s-au lăfăit toată campania şi pentru care au rupt cămaşa până în ziua votării, acum aşa comportamente deviante nu mai dau bine la CV-ul partidului care şi aşa a înglobat prea mulţi arieraţi.

Trebuie schimbată tactica, dar cum să cumperi deputaţi devianţi primăvara, când se acutizează procesele, şi să nu se vadă? Plahotniuc a şi început repetiţiile. În buncărul său de la partid, o sală a fost amenajată sub formă de bazar. Pe poliţe stau borcane şi saci de diferite mărimi şi forme, pe care sunt scrise numele vandabililor. Ca jocul să nu fie plicticos, borcanele şi pachetele au fost înfrumuseţate cu fotografii şi etichete, fiind puşi pe 4 poliţe diferite. A cincea poliţă a fost instalată jos, sub plinta subsolului sediului PD. În timpul jocului, Vlad Plahotniuc ia un obiect cu nume politic de pe un raft de partid şi îl mută sub plintă. Primele au fost mutate conservele „TuŞORka” şi „Op-Jora”. A mai fost dat jos de pe poliţă un borcan cu 5 castraveciori marinaţi în suc roşu de pe poliţa socialiştilor, la fel au fost trecute în jos şi nişte borcănaşe cu fructe de mare, cum ar fi „Steaua de mare. Socialistă” şi „Căluţul cu stea”. La desert, Plahotniuc planifică să servească nişte „Clafoutis cu conopiDA” şi nişte bruschette cu PAStramă, dar are indigestie şi stări de vomă la borsetkă. Deocamdată, coordonatorul republicii uninominale şi uni-oligarhice Moldova a decis să facă o pauză muzicală. A cântat la tobe „Am să beau până face mâţa miau”, privind cu euforie spre raftul cu băuturi.

Da, pe un raft separat din „supermarketul” din buncărul PD stau sticle cu băuturi tari şi droguri moi. Acestea poartă nume de judecători şi procurori. Cel mai sus e Divinul „Pădurea Domnească”, pe poliţa alăturată este Tequila Berdilo, vodca „CEC-in”, sub ele stă un butoi mare cu „Spumantul Miliardarului”, iar în sticluţe mici, aurite, se păstrează licori cu denumirile „Arde Gurul”, „Off-shore”, „Nobil-drug”, „7apriliex2”, „Amfet-Amin”.

În curând, jocul se va finaliza, numele politice cele mai vandabile vor fi trecute sub plinta PD, iar borsetka va fi pusă la alimentat la priza bugetului naţional.

Simion NueNae

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. : ______*______revista floare albastra = blue : discurs civil de sustinere a laurei codruta kovesi in pozitia de prim procuror U.E. _ marginalia la votul PARLAMENTULUI U.E. _ ________ex1__deblocare fonduri nerambursabile U.E. catre basarabia ________ex2 acceptare candidati la alegerile parlamentare U.E. pe listele PNL a cetatenilor romani din basarabia !********** _______(__cred ca trebuie sa consideram unionist deci o alianta intre PD si BLOCUL ACUM __________{ROMANIA LIBERA }= [ bucovina de nord + basarabia + latura libera !* ] ___________secventa ______{___economia spatiala ____apre conform ideilor mele ideea ca satelitii artifiali sa se miste pe orbite controlate prin consens TERRA ______pe rutine cu orbite ce vor include puncte de inflexiune pentru un control sigur in referinta CONSILIUL DE SECURITATE O.N.U !* } __________secventa 2 _________[…] ________mihai grigore – poet.editor .scientist _________zona metropolitana suceava _ bursa new york – suceava _ ______universitatea virtuala floare albastra = blue _ _____12h39’06.03.2019 ______*_____:

Leave a Reply to mihai grigore - poet Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *