Principală  —  Pamflet   —   Pe drum de fier: Яссы—Ungheni

Pe drum de fier: Яссы—Ungheni

A apărut o nouă rută: Яссы—Ungheni. Oamenii se întreabă care dintre acestea este suburbia cui:  Яссы a Ungheniului sau viceversa? Cei de la calea ferată, însă, se pare că n-au întrebări, dar nu dau nici răspunsuri. Situaţia creată e numai bună de… tăcut.

Acum o săptămână, Valeriu Cebotar a postat pe facebook poza cu denumirea acestei rute. El a promis să posteze zilnic poza pe site până nu se vor face modificările de rigoare: «Oare chiar cei de la Iaşi vorbesc mai multă rusă decât cei de la Ungheni? Voi posta această poză zilnic, până când cei de la CFM nu vor face modificarile».

Poza a avut ecou pe site. Oamenii recunosc faptul că au văzut multe lucruri deocheate şi par necăjiţi că nimic nu se schimbă în acest sens. Comentariile postate pe facebook demonstrează acest lucru: «Bătaie de joc, nu alta. Asta caracterizează poporul nostru: lipsa de responsabilitate. Nu e de mirare ceea ce se face, căci şedinţele în frunte cu directorul general CFM se duc toate în rusă. De aceea, spuneţi mulţumesc că măcar ceva e scris în română».

Nici ministrul Transporturilor n-a fost lăsat deoparte. Oamenii, în frunte cu Valeriu Cebotar, l-au băgat în… seamă imediat: «Domnule Anatol Şalaru, ministru a tot ce mişcă! Acum un an, la Teatrul Verde, ne povesteaţi cu ardoare, într-un interviu, despre vremurile de glorie ale cenaclului «Alexe Mateevici», printre iniţiatorii căruia aţi fost şi Dvs. Mateevici s-ar întoarce în mormânt dacă ar avea acces la pagina web a CFM-ului».