[PAMFLET] Macaronarul judecat şi mămăligarul liber

428-Colaj-berlsuconiDupă ce Eva a muşcat din fructul interzis, s-au deschis porţile desfrâului. Încă înaintea erei noastre, oamenii au tot încercat să găsească lacătul fermecat pentru porţile răului, însă nu l-au găsit nici până în prezent. Totuşi, de-a lungul deceniilor, cei mai predispuşi spre desfrâu s-au arătat a fi nu oamenii de rând, ci anume cei care se aflau la conducere, începând de la faraoni cu plăcerile lor sado-mazochiste şi terminând cu zilele noastre, plăcerile rămânând cam aceleaşi, fără a suporta schimbări semnificative. Copii „din flori”, relaţii cu minore, diverse perversiuni şi ilegalităţi au existat din cele mai vechi timpuri, fiind transmise din „tată-n fiu”, de la rege la moştenitor practic odată cu laptele matern.

Dacă în antichitate toate aceste plăceri erau, într-un fel, legalizate sau, cel puţin, privite ca ceva „normal”, căci exista o regulă nescrisă precum că regele/faraonul/conducerea are drepturi nelimitate, astăzi există legi care interzic satisfacerea anumitor pofte. Acest fapt însă nu stopează nicidecum pe cei de la conducere, iar cu cât e mai înaltă funcţia, cu atât poftele sunt mai drăcoase. Legile? Legile sigur că sunt aplicate, dar numai nu în cazul lor. Când însă are loc aplicarea unei justiţii împotriva oarecărui demnitar de stat, acest lucru se întâmplă departe, pe alte tărâmuri, care sunt greu de atins, de unde ajunge doar ecoul pe meleagurile noastre.

Iată că şi în ţara „Spaghete”, unul dintre cei mai influenţi macaronari a fost judecat pentru că ar fi întreţinut relaţii sexuale cu o minoră de 17 ani. Bineînţeles că acesta va scrie recurs în instanţă şi există o mare probabilitate, deşi n-aş spune chiar 100%, că i se va da câştig de cauză. Totuşi, faptul că s-a pornit un proces deja indică încercarea unei justiţii, iar relaţia sa este condamnată de toată ţara, dacă nu chiar de toată lumea. Anterior, un alt demnitar a fost condamnat de opinia publică pentru că ar fi avut o relaţie extraconjugală. Deşi nu era implicată nici-o minoră, acest lucru tot a fost condamnat de societate, iar „vinovatului” nu i-a rămas decât să-şi ceară scuze public. Niciunul dintre ei nu mai ocupă funcţia de cândva. Această evoluţie parcă ar rupe „sălbătăcia” în care ne-am înglodat.

Ce se întâmplă însă în ţara „Mămăliga”? Aici nimeni nu răspunde pentru nimic. Nu sunt traşi la răspundere nici măcar „cei mici”. De ce-ar mai urca la cei de la conducere? S-a scris, s-a demonstrat: un om al legii a avut o relaţie cu o minoră. Consecinţe? Zero. Rămâne a fi „om al legii”, exercitându-şi funcţia de altădată. Pe numele unui fost demnitar s-au deschis mai multe dosare penale, iar acesta revine la vechea lui funcţie de director al „scenei”. Astfel, demnitarii din Mămăliga se dau în spectacol, demonstrând talent actoricesc înnăscut, jucând comedii cu sfarşit tragic pentru popor, nu şi pentru ei. Numai această ţară dă dovadă că „tradiţia” nu moare, că justiţia este aplicabilă doar în cazul muritorilor de rând, ceilalţi evitând legile după bunul lor plac.

Andrei BRUNU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

3 comentarii

  1. vera

    DESFRIUL fara CAPAT

    In statul ma’ligarilor corupti
    Legea se-aplica celor mai marunti,
    Justitia corupta n-are hat;
    Mita le vine multora pe plac

    Si la dreptate s-a pus un capac
    Care e greu de tot de rasturnat,
    I-i dau cu sexul care si cum poate,
    Nemaivorbind, de Berlusconi – condamnatul,

    Din tara spaghetelor gustoase
    Ce-a violat minora,facindu-si noi pacate,
    Nemaivorbind, de demntarii-imparati
    Ce violeaza legea – impacati

    Si tin puterea toata-n maina lor,
    Tot violand si dreptul la popor,
    Avand,de mult, dosare indosite,
    La procurori, pe rafturi colbaite

    Si stau ca sobolani’ – fara mustrare
    De constiinta lor, care nu-i mare,
    Atunci cand banul au in buzunare –
    Muncit, cu sapa,de taran,in soare,

    Care mereu, se sterge, de sudoare
    Si trage sapa ca boul la deal mare,
    Cu gandul,ca s-a face vre-o schimbare,
    Dar… tot sarac,cum s-a nascut,el moare:

    In statul “Mamaliga” legea este moarta,
    Acei de la conducere o-ngroapa,
    Prostind, poporul, de munca – obosit,
    Bugetul statului, cu pofta,saracind,

    La portile desfriului,pe rand,
    Spalindu-se,pe maini,din cand-in-cand,
    De mortul, care mutu’ l-ampuscat
    Si legea nu la gasit vinovat:

    Halal de ma’ligari-acestui stat,
    Halal de judecata lor din cap,
    Daca si Constituti-adoptata-i
    Ca coada cainelui: la fundul lor plasata:

    JUSTITIA de mita e umflata
    Iar tata “ma’ligarilor” – furata,
    De golanasi care de nemti,spun,”ne-au salvat!”
    Si pun deja si Varnita in sac…

    Pacat, ca Stefan cel Mare-i,plecat,
    Iar guvernantii nostri sau urcat
    In scrinciobul desfriului pagin,
    Tot paduchindu-se si banii numarind…

  2. vera

    De citit corect:in penultima strofa,randul doi,in loc de”Iar tata…” de citit:”Iar tara …”.

    Cer scuze!

  3. lilica

    ASTA DEMONSTREAZà Cà GUSTITIA NU FUNCTIONEAZà!!!
    ASTA DEMONSTREAZà Cà BANII FAC TOT!!!

    MATERIALIZMUL II ATIT DE DEZVOLTAT,Cà DREPTATEA A MURIT IN PROFUNDUL RàDàCINEI SALE!!!

    A MURIT ONESTATEA,RESPONSABILITATEA, RESPECTUL!!!
    BANII NE CINSTITI (folosind puterea) AU OTRàVIT AERUL SI IMPLUT SPATIU DE NEGATIVITATE!!!

    SPER Sà AVEM RàBDARE:ACEI SIMPLI SI ONESTI…

    TIMPUL,SITUATIEA VA REGULA TOT…RàBDARE SI COMPASIUNE!!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *