Obiectivul petrecerii angajaţilor MAEIE:

“Să le mulţumesc colegilor pentru muncă, să-i încurajez înainte de anul care vine,  chiar dacă salariile lor nu vor creşte”

La o săptămână de la petrecerea corporativă a angajaţilor Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE) într-un club de lux din Chişinău, ministrul Iurie Leancă a comentat situaţia.

“Nu am cheltuit niciun ban public, deşi există nişte resurse preconizate pentru sărbători. Banii respectivi au fost luaţi din fondul de consolidare a capacităţilor de la minister. Îmi pare rău dacă cei din PCRM cred că aceşti bani sunt doar pentru calculatoare. Cel mai important este să schimbăm felul de a gândi. Dacă nu ai o echipă consolidată, e foarte greu să lucrezi şi să atingi toate obiectivele propuse”, a declarat ministrul, solicitat de jurnalişti, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ministrul a recunoscut că e dificil să atragi la MAEIE oameni cu capacităţi intelectuale bune.

“Puţini vin la un salariu de 2 mii şi ceva de lei. Chiar în acest an am pierdut câteva persoane bine pregătite, dar care au preferat să meargă la un salariu mai mare. Acesta a fost obiectivul, să le mulţumesc colegilor pentru muncă, să-i încurajez înainte de anul care vine, chiar dacă salariile lor nu vor creşte. Toate aceste acuzaţii m-au întristat, că a fost o beţie sau mai ştiu eu ce acolo”, a menţionat Iurie Leancă.

Întrebat de ce a fost ales un local atât de scump pentru întrunirea angajaţilor MAEIE, ministrul a spus că a fost ales anume acest club din două motive: „În primul, este aproape de minister şi a fost comod pentru toţi, iar în al doilea rând, proprietarul ne-a pus la dispoziţie gratis localul”, a mai explicat ministrul Leancă.

După serata organizată de MAIE, deputatul PCRM Grigore Petrenco a anunţat în Legislativ că «MAEIE, în frunte cu ministrul Leancă şi viceministrul Popov, au chefuit într-un local de lux din capitală din banii statului. Serviciul de presă a menţionat că a fost o şedinţă de totalizare a rezultatelor din 2011 şi că a fost ales acest restaurant pentru că în minister nu există spaţiu suficient”, făcând referire la declaraţia consultantului în comunicare de la MAEIE, Oxana Iuteş, care explicase pentru presă că „în fiecare an toate ministerele organizează şedinţe de totalizare. Ele nu sunt organizate din bani publici şi nu afectează în niciun fel bugetul ministerului”.


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

5 comentarii

  1. galaction

    Asadar, din fondul MAEIE, adica din buget. Ma rog, daca asa se intaresc capacitatile…
    Se stie ca si cu minsitrul Stratan sa faceau astfel de revelione, tot in localuri scumpe,Petrenco nu stia? Acum tot in Joly Alen sau in alta parte?

  2. misa

    ESTE UNICUL MINISTER, CARE MERITA RESPECTUL CETATENILOR, IAR CU REF. LA LOCAL SCUMP, GRESALA, SUNT LOCALURI MULT MAI SCUMPE! INTERESANT ESTE ALT FAPT – DE CE NU SCRITI DESPRE ACEI, CARE ISI PETREC TIMPUL CU SAPTAMINILE PRIN CLUBURI NOBILE, CLUBURI CU TENTA DE JAZZ, RESTAURANTE, UNDE SE DUC BANII, CA IN CODRU…

  3. D.IOAN

    “acestea sunt sedinte de totalizare”,cu coniakul in mana? cine judeca pe betie? apoi asa si lucrati,pe-o faza.acestea sunt banchete de pomina,petreceri si betii la greu din banii contribuabilului,doar n-au strans,sarmanii,mana de la mana ca sa chefuiasca.

  4. ???

    Chiar asa proasta e lumea noastra sa mai dea si note gen “merita respectul”? Sau tu,mai Misa,faceai parte din gramada,din companie? Nu vad diferenta intre mancaii de o seara si cei cu saptamanile.Care-i rezultatul lui Leanca in 3 ani ca sa merite respect? Ca avem inca ambasadorii lui Voronin peste tot,care propaga limba Moldovei ca fiind rusa? Sau se fac morti in popusoi a comemora vreun eveniment a tot ce tine de pamantul nostru?
    Exact ca Tanase la justitie,asa si au ramas judecatorii si procurorii lui Voronin peste tot,un mucegai imputit.Si voi faceti osanale? De ce nu stati dreaq in banca voastra,ti se ridica parul cand citesti o astfel de gandire bleaga.Si voi vreti schimbari? Si cum daca pt voi toti is niste martiri nenorociti de munca si sacrificiu? Hai,maldavane,ca ai ce meriti.

  5. AGHEASMA - 3

    NUL 2012: SERIAL: DOSARELE RE – UNIRII ( 3 ) :
    azi un subcapitol special: ” ne-unionistii statalisti ” sau ” Pasul inapoi ” spre Kremlin.
    1.
    Ion Hadârca, poet si deputat, Prim-vicepresedinte al Partidului Liberal,
    ne minuneaza iarasi prin frazeologia lui lemnoasa intr-un articol recent cu cuvinte gen:
    – Suntem predestinaţi schimbării,
    – două decenii ale firavei noastre independenţe,
    – in faţă ne aşteaptă un orizont larg şi promiţător, de esenţă proeuropeană, etc.
    / 5 ianuarie 2012 /
    http://www.literaturasiarta.md/pressview.php?l=ro&idc=203&id=3301&zidc=1

    SI OARE DE CE STIMABILUL NU MENTIONEAZA DE LOC IN ACEST LUNG ARTICOL, NICI ANUL 1812,
    NICI IDEALUL NOSTRU DE RE-UNIRE CU ROMANIA MARE ? OARE DE CE ? SIGUR, NICI NU NE MAI INTREBAM
    SI DE CE NU A SEMNAT FAIMOSUL “APEL ” DE RE-UNIRE CU PATRIA-MAMA” DIN 16 MAI 2011
    SEMNAT DE 44 PERSONALITATI ALE FORULUI DEMOCAR AL ROMâNILOR DIN RM.
    2.
    O studenta moldoveanca /rusofona in spirit si minte / la Universitatea din Cluj, Catalina Brinza,
    care prin “opusul” ei referitor la data de 1 Decembrie, Ziua Nationala a României,
    se inregimenteaza in tabara ne-prietenilor pamânturilor noastre românesti,
    ea fiind o admiratoare a rusificarii in continuare a Basarabiei rapite.
    Intrebarea este simpla: ce cauta ea in capitala Ardealului, având afinitati mai aproape de Tambovski volk ?
    http://vox.publika.md/biografii/catalina-brinza
    3.
    Si o alta studenta tinerica de la Roma, cu floare la ureche, Aurica Danalache,
    si ea pierduta in mrejele vrajite si bratele vânjoase staliniste, si incântata de deportarile si gulagurile comuniste,
    foametea si genocidul din Basarabia, si toate astea prin prisma unei carti in limba italiana:
    http://vox.publika.md/politica/un-cercetator-italian-alberto-basciani-despre-basarabia-si-romania-mare-1918-1940-134791.html
    4.
    Intrebare in loc de Concluzie:
    care din ele se incadreaza in aceasta OPERATIE SIS-tem NKVD-KGB de anvergura ” PASUL INAPOI ” ?
    a)
    http://www.rgnpress.ro/categorii/analize-interviuri/4185-reprezentant-al-ofiterilor-sis-nu-tot-sis-ul-este-prorusesc-atentie-la-operatiunile-pas-inapoi.html
    b)
    http://www.rgnpress.ro/categorii/politic/4176-sis-ul-preocupat-de-anihilarea-miscarii-de-reunire-a-celor-doua-state-romanesti-mediul-studentesc-basarabean-din-romania-vizat.html

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *