Principală  —  Pamflet   —   Moldova, acum ai SOLUŢIE! Eurosicriu!

Moldova, acum ai SOLUŢIE! Eurosicriu!

Moldova este bântuită de sindromul Euro. Nu-i cetăţean să nu ştie ce înseamnă  monedă europeană, zonă europeană, Eurovision etc.

Dar mai mult ca moneda euro în Moldova se apreciază „Euroremontul”, adică reparaţia în stil euro.

„Evrostilul” înseamnă multe de toate: „evropereţi” , „evroplafoane”, „evrolaminat”, eurotapete, eurovar, euromortar, eurovopsea, euroculoare cu europerie. La mobilarea caselor, desigur că s-a ţinut cont de eurostil şi de europerdele la geamuri de eurotermopan.

În fine, zona euro din Moldova s-a dezvoltat şi în afara imobilelor. Au apărut eurogarduri, eurotrotuare, eurocurţi cu euroarbuşti. Dacă în curtea acestor castele există vreo potaie, are şi aceasta eurocuşcă, eurocoteţ, eurocuib.

În asemenea gospodării şi muzica cântată e altfel, mai specială, iar piesa lui Pavel Turcu „Eurovizion” e ca un imn. Desigur, şi concursul omonim de muzică uşoară europeană e vizionat cu nesaţ în aceste eurocase, prin eurosatelit.

Viaţa e mai mult decât europeană pentru aceste case, dar, cu regret, şi acolo vine din când în când câte un final. Sfârşitul uman e întotdeauna o tristeţe, mai ales pentru oamenii cu bani, căci unii săraci chiar se bucură să fi ajuns mai degrabă la finele zilelor. Ce e de făcut pentru oamenii care au cu ce trăi, dar au dat ochii de cea cu coasa?

Moldova, acum ai SOLUŢIE! Eurosicriu! Este de la sine înţeles că un eurobusinessman, un eurohoţ de ţară, un eurobusinesspolitician moldovean, un eurocomunist sau un eurodemocrat cu eurocasă nu poate fi petrecut pe ultimul drum aşa, de rând cu plebea. Pentru ei a şi fost creat eurosicriul. Din lemn natural, cu mânere din argint de probă înaltă, vopsit cu eurolac netoxic,  căptuşit cu mătase naturală, antialergică, de diverse culori, cu dantele hand made de diverse dimensiuni, parfumat cu esenţe naturale de trandafir, levănţică, pelin sau orhidee. În aşa eurosicriu mortul se simte cu adevărat om. Mătasea îi mângâie unduios corpul, aromele de răşină proaspătă şi de plante alese îi fac tenul mai proaspăt, mai viu, argintul mânerelor îl face să se simtă mai protejat de bătături în palme şi mai european acolo, în subsolul cimitirului, căptuşit cu pietre scumpe. Iar peste sicriu, desigur, se aruncă euroţărână, iar deasupra se instalează un euromonument din granit, şlefuit oglindă. Mda, le merge unora, se simt euromorţi cu adevărat.

Vasilică Groparău