Principală  —  Pamflet   —   Lista persoanelor cu şanse la…

Lista persoanelor cu şanse la Preşedinţie

„Zinaida Grecianâi (candidatul PCRM) ar putea ajunge preşedinte doar printr-o răsturnare spectaculoasă de situaţie, iar Marian Lupu (candidatul AIE) ar putea ajunge şef de stat doar printr-o minune”. Sunt doar două caracterizări pentru două persoane făcute într-un clasament al persoanelor, care, fiind înaintaţi la funcţia de Preşedinte al R. Moldova şi ulterior aleşi, ar putea asigura depăşirea crizei constituţionale.

Clasamentul a fost realizat de Compania de consultanţă politică POLIEXPERT la comanda siteului Tribuna.md.

1 Dumitru Pulbere, judecător la Curtea Constituţională

În situaţia actuală ar putea fi candidatul cu cele mai mari şanse. El ar putea fi susţinut deopotrivă de comunişti şi de liberal-democraţi, care au împreună 73 de mandate de deputat din 101 (minimul necesar pentru alegerea Preşedintelui este de 61 voturi). Candidatura sa, în schimb, ar putea să nu fie susţinută de liberali şi de democraţi. Dumitru Pulbere nu are ambiţii politice şi nu este apropiat nici unuia dintre partidele parlamentare, ceea ce reprezintă argumente incontestabile în favoarea sa.

2 Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene

Este o figură apolitică, cu o bună imagine în exterior şi care şi-a făcut excelent meseria de diplomat atât în timpul guvernării comuniste, cât şi în timpul guvernării democratice. În plus, Natalia Gherman provine dintr-o familie cu tradiţii politice – este fiica primului Preşedinte al R. Moldova, Mircea Snegur. Unicul impediment în calea alegerii sale în funcţia de Preşedinte ar putea fi faptul că imaginea ei este asociată cu Partidul Liberal Democrat din Moldova, care a înaintat-o în funcţia de viceministru în actualul Guvern.

3 Gheorghe Duca, preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei

Reprezintă mediul academic, are viziuni politice echilibrate şi un trecut politic care-l face agreabil minimum pentru două dintre partidele parlamentare – PCRM şi PD (din PD a făcut cândva parte, iar cu PCRM a avut relaţii bune pe toată durata guvernării comuniste). Totodată, candidatura sa ar putea să nu fie susţinută de liberal-democraţi şi liberali, ceea ce ar face imposibilă alegerea lui în funcţia de Preşedinte. În plus, nimeni nu garantează că, după venirea în funcţia, Gheorghe Duca nu ar înclina balanţa spre un anume partid.

4 Ion Sturza, ex-premier al R. Moldova

Ar putea fi o figură de compromis pentru minimum trei din cele patru partide parlamentare – PCRM, PLDM şi PD, care împreună au 88 de mandate de deputat din 101. Cu fiul liderului PCRM, Oleg Voronin, a făcut afaceri, din PD a făcut parte, iar cu liderul PLDM este în relaţii bune. În plus, are şi o imagine bună în ţară şi peste hotare. Problema este că Ion Sturza e ”necontrolabil”, este relativ tânăr, se vede că are ambiţii politice şi nimeni nu garantează că, ajuns în funcţia de Preşedinte, nu va iniţia reconfigurarea totală a spectrului politic autohton.

5 Dumitru Diacov, preşedinte de onoare al PD

În ultimul timp, numele său este pomenit tot mai des în contextul alegerii Preşedintelui R. Moldova. Chiar şi comuniştii au recunoscut că, acum doi ani, erau gata să-l accepte în funcţia de şef al statului. PLDM şi PL nu ar avea nici o problemă cu înaintarea candidaturii lui, deoarece această funcţie, conform Acordului de constituire al AIE, revine PD, care poate propune pe cine consideră necesar. Probabil, şi comuniştii, dacă nu toţi, cel puţin unii dintre ei, ar fi dispuşi să discute această candidatură. Problema este însăşi PD, actuala conducere a căruia înţelege perfect că venirea lui Dumitru Diacov în funcţia de şef de stat ar însemna încheierea carierei politice a lui Marian Lupu, Vlad Plahotniuc şi a echipei lor din interiorul formaţiunii.

6 Nicolae Chirtoacă, analist politic, ex-ambasador al R. Moldova în SUA

Ar fi o candidatură care, eventual, ar putea fi susţinută de toate cele patru partide parlamentare. A lucrat în Guvernul Sturza, împreună cu actualii lideri ai PD şi PLDM, iar ulterior a fost promovat de guvernarea comunistă în funcţia de ambasador. În ultimii ani este unul dintre cei mai buni analişti politici din Moldova, opiniile, analizele şi concluziile sale fiind tot timpul, echilibrate, corecte. Cunoaşte foarte bine politica autohtonă şi partidele şi ar putea fi un bun arbitru care ar asigura echilibrul în societate. Problema este că partidele AIE nu ar putea să explice de ce l-au rechemat din funcţia de ambasador ca acum să-l propună la cea de Preşedinte al ţării.

7 Igor Boţan, analist politic

Are o reputaţie ireproşabilă. Lucrând două decenii cu lumea politicului din Moldova, a reuşit să păstreze distanţa, fără a se apropia de careva partide sau lideri. Niciodată nu a dovedit că ar avea ambiţii politice. Este un exemplu de corectitudine şi echidistanţă şi e stimat de majoritatea partidelor şi liderilor autohtoni. În plus, are o bună imagine în ochii partenerilor de dezvoltare ai R. Moldova. Unica problemă este chiar el – principialitatea sa şi tendinţa permanentă de a se ţine departe de politic (în acelaşi timp lucrând cu politicul), l-ar putea determina să refuze o eventuală ofertă din partea parlamentarilor.

8 Vlad Filat, prim-ministru al R. Moldova, lider PLDM

Este cel mai popular politician din R. Moldova şi cel mai potrivit pentru a ocupa funcţia de Preşedinte. Are carismă, are în spate un partid puternic, are capacitatea de a dialoga şi de a identifica compromisul rezonabil, are o enormă forţă de lucru şi o bună imagine în exterior. Dar, pe lângă aceste plusuri, are şi două mari probleme în contextul funcţiei de Preşedinte: a recunoscut anterior că ar accepta funcţia de Preşedinte, însă doar dacă o va câştiga în cadrul unor alegeri cu participarea directă a cetăţenilor; PCRM, PD şi PL niciodată şi pentru nimic în lume nu ar accepta să-l aleagă pe Vlad Filat Preşedinte, pentru că aceasta l-ar face şi mai puternic din punct de vedere politic.

9 Zinaida Grecianâi, ex-premier, deputat comunist

Este candidatul PCRM la funcţia de Preşedinte, dar şansele sale de a ajunge în această funcţie sunt foarte mici, practic inexistente. Comuniştii nu au numărul de voturi necesare pentru a o alege (doar 42 din necesarul de 61), iar celelalte partide parlamentare au declarat nu o dată că nu vor susţine această candidatură. Zinaida Grecianîi ar putea ajunge Preşedinte doar printr-o răsturnare spectaculoasă de situaţie, în urma reformatării alianţei de guvernare şi în rezultatul unor negocieri şi scenarii, care acum par incredibile.

10 Marian Lupu, preşedintele Parlamentului, preşedinte interimar al ţării, liderul PD

Rămâne candidatul AIE pentru funcţia de şef al statului, dar şansele sale scad cu fiecare zi. Comuniştii au declarat că nu vor susţine sub nici o formă alegerea lui în funcţia de Preşedinte, iar în ultima perioadă se vorbeşte tot mai mult că nici liberal-democraţii, precum şi o parte a deputaţilor din PD nu ar dori acest lucru. În aceste condiţii, Marian Lupu ar putea ajunge Preşedinte doar printr-o minune.

Autor: POLIEXPERT

Sursa: tribuna.md