Principală  —  Pamflet   —   La urma urmei lui Ţuţu

La urma urmei lui Ţuţu

Deputatul democrat Constantin Ţuţu aproape că nu s-a odihnit de Paşti. A avut „trenirofkă”, nu, nu în ring. Acolo e simplu. Dacă ai pumni, restul nu contează. Dar Ţuţu a devenit deputat de ceva vreme, şi asta îi complică o grămadă de simţuri pe care nu şi le-a dezvoltat, pentru că nu avea nevoie de ele în ring, sau pe la uciderile de prin pădurile Orheiului. De când e deputat, are nevoie de abilităţi de a citi coerent, de a scrie fără greşeli, de a pricepe ceva în procesul legislativ, o mulţime de chestii care nu i-au trebuit nicicând. Ţuţu se simte ca o marionetă, ghidată de un păpuşar, care doar îl trage de mânecă în sus – când trebuie să voteze pentru vreo nouă arenă.

Aşa că atunci când a primit comanda să înceapă „trenirofca” preelectorală, Ţuţu a fost aproape bucuros să meargă prin sate cu pomeni, că e altfel, totuşi, decât să citeşti legi pe care nu le înţelegi.

Dar ce pomeni să ducă? Orez şi conserve deja au fost. Zahăr, făină, mazăre, ulei – tot au cam fost împărţite. Ţuţu căzuse pe gânduri şi chiar s-a gândit vreo jumate de oră, enumerând ce pomeni pascale preelectorale ar prinde bine la… aparatul foto pentru un reportaj pe Facebook. Şi-a amintit că în sate e glod. Glod de tot.

„Aaaaa, le dau la oameni câte un djîp! Să se poată deplasa pe drumurile rurale, să se ducă la păscut vitele, la semănat, la curăţat livezile!”- a exclamat Ţuţu bucuros. A şi telefonat la stafful democrat să comande nişte jeepuri pentru oamenii din sate. Vocile de la sediul PD l-au calmat repede. „Oamenii de rând nu au dreptul să aibă djipuri în Moldova. Ei trebuie să rămână săraci, să lucreze pământul din greu. Dacă le dăm acum djipuri – s-ar putea să plece din Moldova, sau şi mai rău – să vină la proteste, să ceară drepturi, bunăstare, democraţie, combaterea corupţiei. Doamne fereşte, Ţuţu! Ţie asta îţi trebuie? Ia-te în mâini şi gândeşte-te mai bine! Dacă-i glod – dă-le ciubote! Să poată merge până la livadă, dar să nu ajungă până la Chişinău, să ne ceară una-alta!”

Ţuţu a căzut iar pe gânduri. Gânduri grele cât sacul de box. Da, cum a putut să se gândească atât de greşit? Cum de s-a gândit la oameni, şi nu s-a gândit la partid?! Trebuie reparată situaţia, urgent! Partidul şi şeful său nu trebuie mâhniţi, ei fac o muncă atât de importantă, ei controlează totul în Moldova, ei obosesc! Constantin s-a gândit să le facă o surpriză, una plăcută.

A luat o scârtă de cizme albe şi a mers să le împartă la ţărani. Le-a dat cizme albe, s-a fotografiat şi a pus imaginile pe Facebook. A fost obositor, dar a rămas mulţumit. Chiar dacă mai multă lume l-a deranjat. Oamenii nu-şi dau seama bine că vorbesc cu un deputat, înşfăcau cizmele albe cu mâinile murdare, le pătau. Câţiva aveau mâinile atât de crăpate, încât au zgâriat la prima atingere luciul cizmelor. Iar unul chiar i-a strâns mâna deputatului Ţuţu, şi i-a impregnat pielea a pulpă de vacă. Altul i-a atins jeepul cu mâinile cu care tocmai cărase paiele cu bălegar. Mda, îi cam murdară viaţa la ţară. Mai des de o campanie pe an nu trebuie, că te murdăreşti, s-a gândit Constantin Ţuţu. I-a sunat telefonul. Sunau de la partid. A zâmbit în sinea lui: „Cred că le-au plăcut pozele cu cizmele donate, ştiu eu cum să bucur partidul”.

– Măi Costea, măi, tu gândeşti cu capul când mergi în sate?

– Da, iaca m-am gândit la partid şi le-am dus cizme albe.

– De ce albe? Prin glod cu ciubote albe? Negre nu erau bune?

– Păi m-am gândit că unii dintre ei totuna n-au să stea pe loc, au să ajungă pe la Chişinău. Şi dacă vin pe la partid cu cizme negre şi fac urme pe la sediul nou? Dar aşa – cu cizme albe, chiar dacă lasă urme, sunt urme albe! Sunt urme curate! Aşa cum vrem să fie partidul, la urma urmei!

Peste câteva zile, Partidul Democrat a anunţat că va elabora un manual de bune practici privind ajutoarele electorale. Inclusiv pentru deputaţii cu cizme sau mănuşi albe.

Marian Şura-Mura

! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Pam­fle­tul este o scri­e­re jur­na­lis­ti­că, care vizea­ză sen­zațio­na­lul prin exploa­ta­rea rea­li­tă­ții ime­di­a­te. El își pro­pu­ne să infor­meze, să for­meze dar și să amu­ze publi­cul, capa­bil „să gus­te” din tră­să­tu­ri­le meni­te să-l defi­neas­că drept spe­cie lite­ra­ră: sati­ra, paro­dia, iro­nia și umo­rul.