Principală  —  Pamflet   —   La ridicat fiare cu Dodon

La ridicat fiare cu Dodon

Acum câteva zile, înainte de plecarea sa la Moscova, Igor Dodon devenise vedeta unui post privat de televiziune. Jurnaliştii de la acest post TV au călcat pe urmele lui Dodon pe parcursul întregii zile. Se pare că, în acest fel, Dodon a decis să arate lumi întregi cât de voinic, cât de muşchios, cât de plastic şi cât de puternic e. Cum să-ţi arăţi mai bine puterea, dacă nu ridicând fiare?

Cei care îl cunosc spun că, de vreo trei ori pe săptămână, de vreo doi ani deja, ridică, tot ridică fiare, ca să-şi întărească muşchii… În reţelele de socializare, unde a fost publicată fotografia din sala de sport, Dodon îi anunţă pe cei care urmăresc proiectul că are „la piept 60 kg”.

Deputatul Dodon spune că este un om tare deschis şi că, de fapt, nici nu are ce ascunde. El zice că nu-i dintre cei care la proteste vin în «фуфайкэ», după care se urcă în automobile luxoase şi vin repejor la Chişinău, în casele lor spaţioase. Este adevărat, Dodon nu a spus nimic în aceste destăinuiri ale sale despre noua sa casă, de la Buiucani, pe care nu a inclus-o în nicio declaraţie şi despre care preferă să nu vorbească. E prea luxoasă. Un fost comunist, actualmente socialist, nu are cum să-şi permită astfel de palate…

Aurica MĂTRĂGUNĂ