Principală  —  Pamflet   —   Judecătorii plecaţi la "raslabon"

Judecătorii plecaţi la „raslabon”

Cinci judecători de la Judecătoria Buiucani, Ghenadie Plămădeală, Mihail Diaconu, Victor Boico, Serghei Lazăr şi Liuba Pruteanu, au scris pe uşile birourilor din instanţă că se află în concediu anual.

Dacă în această listă s-ar fi aflat şi numele judecătorului din iad, Dorin Popovici, atunci acesta, cu siguranţă, nu ar fi scris nimic pe uşa biroului său. În schimb, pe site-urile de socializare am fi descoperit tradiţionalul său mesaj: „Mă raslaghesc în Turcia”.

Circ în tramvai a aflat unde se „raslagheşte” unul dintre cei cinci judecători plecaţi în concediu anual. Serghei Lazăr a avut un an greu, un an plin de stres, un an în care a lovit camerele de luat vederi ale jurnaliştilor veniţi în instanţă pentru a relata despre evoluţiile dosarului „Iacob Gumeniţă”. Pentru Lazăr, a fost un an în care se ascundea de jurnalişti pe după dosare, numai să nu le ofere informaţiile solicitate. După atâta efort, merită omul un „raslabon”, şi nu unul oarecare.

Unde a plecat judecătorul în concediu, nu o să vă vină să credeţi. Unii apropiaţi ai acestuia spun că a plecat la mare, în partea de vest a insulei Corfu, plaja Mirtiotisa, una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia, preferată de obicei de persoanele care fac nudism. Judecătorul a luat această hotărâre pentru a scăpa de toate complexele. El a decis să-şi antreneze răbdarea, ca să reziste în faţa jurnaliştilor mult prea curioşi. Alte surse spun, însă, că judecătorul s-ar fi retras la munte, setos de liniştea ce-i lipseşte pe parcursul anului. Alte voci spun că s-ar fi retras acasă, unde exersează arta oratorică, şi nu e rău.

Gurie SALVAMARUL