Principală  —  Pamflet   —   Ion Muruianu la păscut câinii

Ion Muruianu la păscut câinii

La Curtea Supremă de Justiţie (CSJ), cinci pe un loc la Preşedinţia Curţii… Îmbulzeală mai mare decât la preşedinţia R. Moldova, unde în afară de Lupu (şi acela cu blana culcată) nu a mai prins rând nimeni.

Primul, care şi-a muiat coada în apă (a intrat în cursă) este…, da, exact, el, teribilul de Ion Muruianu, actualul şef al CSJ şi pretendentul Nr.1 la şefie, el, Muruianu, cel care, în 2009,  a confundat anatomia cu zoologia şi i-a numit, public, pe jurnalişti „câini turbaţi, periculoşi pentru societate”, el, Muruianu-mazilitul, pe care parlamentul îl destituise anul trecut din funcţie, pentru că R. Moldova a pierdut, în perioada preşedinţiei sale, cele mai multe dosare la CEDO, el, Ion Muruianu, cel mai iubit dintre judecătorii pe care i-a iubit vreoadtă V. Voronin («…este cel mai inteligent şi cel mai cinstit judecător al R. Moldova», V.V.), el, Ion Muruianu, favoritul Curţii Constituţionale, care, contrar probelor şi argumentelor invocate de presă şi parlament, l-a restabilit în funcţie (vorba vine, «corb la corb…»), el, Ion Muruianu, «judecătorul milioanelor pierdute» (la CEDO), care s-a oferit să compenseze statului prejudiciul de 2,7 milioane de Euro (?!), numai să nu i se ia funcţia, el, Ion Muruianu, care…

Să punem punct, dar nu fără a ne întreba: de unde, în cel mai sărac stat din lume, un judecător îşi poate permite să se joace cu milioanele (în Euro)? De unde domnule directot CCCEC? De unde, domnule Procuror General? De unde, domnule Muruianu? Potrivit Unimedia, pentru 2010, preşedintele CSJ, Ion Muruianu, a declarat  doar de la locul de muncă de bază, un venit anual al familiei de peste un milion de lei (1,1 milioane), circa 85.000 lei (peste 5000 Euro) lunar. Şi atunci, merită sau nu merită să fii «capul justiţiei»? În Parlament, părerile în jurul lui Muruianu iarăşi s-au împărţit. În timp ce Voronin pledează că el «este destoinic, poate cel mai destoinic…», Ghimpu crede că a venit timpul ca Muruianu «să-şi cumpere zgărzi şi câini şi să-i plimbe pe stradă…». Să-i scoată la păscut, cu alte cuvinte.

Mitrofan BLÂNDU