Principală  —  Pamflet   —   "Ingridientele" Mitropolitului

„Ingridientele” Mitropolitului

Povestea românească cu Păcală cu cârnaţii are o continuare în actualitatea moldovenească. Atunci când câinele i-a răpit cârnaţii de sub nas lui Păcală, acesta a rămas să se bucure necreştineşte în sufletul lui său ranciunos de faptul că bietul câine a plecat cu de fruptul, fără să aibă şi instrucţia de mâncat cârnaţi!

Instrucţia a rămas la Păcală şi aşa s-a chinuit bietul câine să se înfrupte animăleşte din bunătăţurile lui Păcală, ca un „câine-turbat” neştiutor de carte şi de reguli de masticaţie omenească.

Acuma s-a întâmplat şi la Chişinău, numai că nu cu cârnaţii, ci cu colţunaşii de post. Iar în povestea actuală nu mai sunt Păcală, câinele şi cârnaţii ci Mitropolitul, moldovenii şi colţunaşii.

Nu ştiu câte mii de ani au colţunaşii, dar reiese că milioane de moldoveni au mâncat colţunaşi de post timp de milioane de ani, fără să aibă instrucţie. Mâncau aşa, ca nişte nelegiuiţi, colţunaşi cu cartofi şi mărar, cu varză, cu ciuperci, tăvăliţi prin undelemn cu ceapă prăjită. Dar colţunaşii cu vişină, cu petale de trandafir, cu nuci şi dovleac, cu halva, cu măr, mmmmm! – cum oare bieţii de noi i-am mâncat ca nişte rătăciţi, fără să ştim că sunt de post  şi că trebuie să folosim doar „ingridiente” vegetale!

Dar, calvarul de înghiţeală necărturară a colţunaşilor a sfârşit pentru moldoveni. Mitropolitul Vladimir a binevoit să iscălească fiecare pachet de colţunaşi, pe care să confirme prin document de polietilenă că „colţunaşii sunt de post” şi trebuie serviţi cu „ingridientele” de post.

Acuma cetăţenii sărăciţi ai Moldovei au o uşurare dar şi o povară. După ce îşi înmormântează câte o rudă cu 1000 de lei taxa la Biserică, se retrag şi ei pe la case dorind să se îndulcească. Nevestele de la ţară ar mai scutura sacul din pod şi ar mai întinde o turtă de colţunaşi cu varză, dar colţunaşii de casă n-au document, nu-i iscălitura, nu se ştie dacă-s de post! Oamenii s-ar duce să cumpere „colţunaşi iscăliţi de Vladâca”, da de unde bani?

S-ar putea că Valeriu Pasat să mai vândă un Mig şi să tipărească un lot de iscălituri mitropolitane pentru pachetele cu sare. Ca fiecare creştin să aibă în casă un produs de post – certificat şi omologat, semnat şi binecuvântat. Care nu-şi poate cumpăra colţunaşi, să fie bun să îşi ia un pachet de sare. Tot de pe la Păcală se pare că se trage expresia „ca câinelui a linge sare”. Cui i-i foame, ai lins niţică sare de post – şi înainte. Sarea se poate presăra şi pe o frunză de leurdă – dacă la intrare în pădure se va pune o inscripţie de genul: „Leurdă – ingridient de post”. Sarea se poate mânca şi cu urzici.

Recent, la Mitropolie a venit o cerere. Un lanţ de supermarketuri din Chişinău roagă mitropolitul să „iscălească” borcanele cu caviar. S-au produs deja şi etichete pe care scrie „Icre roşii. Ingridient de peşte – obligatoriu de Florii pentru creştinii Mitropoliei Moldovei. Se serveşte cu lingura cea mare. Se cumpără cu borcanul”.

După aceasta, la Mitropolie au fost remise alte scrisori: ce-i de făcut dacă colţunaşii iscăliţi de Mitropolia ortodoxă ajung în mâinile, sau şi mai rău, în gura unui catolic? Dar dacă e musulman? Dar dacă e comunist ateu? Dar dacă… e homosexual? Dar dacă e şi comunist şi ateu şi gay? Lumea aşteaptă noi şi noi instrucţii despre mâncatul colţunaşilor în Moldova.

Fabricia CIORAPLUNG