În sfârşit, Iurie Roşca a devenit preşedinte

Vineri, 19 octombrie, la ora 16.00, pe adresa str. A. Corobceanu 17, a avut loc deschiderea oficială  a unei noi instituţii – Universitatea Populară.

“Instituţia se va ocupa de formarea unei noi elite de tineri. Cei dornici să-şi formeze o viziune mai largă asupra vieţii, dar şi să capete abilităţi practice, vor putea beneficia de cursurile ţinute de Iurie Roşca, precum şi de alţi lectori din ţară şi din străinătate.

Universitatea Populară va găzdui “mese rotunde” şi dezbateri publice, activităţi educaţionale, evenimente culturale şi mediatice”, se spune într-un comunicat de presă, expediat pe adresa tuturor instituţiilor media din ţară de la o adresă electronică de pe numele lui Iurie Roşca.

Da, acel Iurie Roşca care era cândva preşedinte al PPCD, cel mai important partid de opoziţie din ţară. Da, acel Iurie Roşca care scotea zeci de mii de oameni în stadă pentru a protesta împotriva comuniştilor. Da, acel Iurie Roşca care dorea Unirea cu România şi care striga în gura mare că vorbeşte limba română. Da, şi acel Iurie Roşca care ulterior l-a făcut pe Voronin preşedinte.

După ce te trezeşti, mirat că Roşca a ajuns să trimite mailuri jurnaliştilor care nu-l mai bagă în seamă, şi mai mare îţi e mirarea când afli că Iurie Roşca va fi chiar preşedintele acestei Universităţi şi unul dintre profesori. Acum, reporterii Circ în Tramvai au câteva întrebări pentru ex-pepecedist: Ce-i va învăţa pe tineri? Cum să trădeze? Cum să mintă? Cum să manipuleze? Cum să spele minţile oamenilor? Cum să-şi vândă ţara, neamul, valorile şi prietenii? Cum să devină, oficial, lingăi? Cum să devină cadavre politice? Ce?

Vlăduţ Întrebătoru


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

4 comentarii

  1. corect

    Nici nu-ti vine sa comentezi despre un cadavru politic, dar trebuie sa ne expunem opiniile despre cel care a deturnat ideiea de unire… si tare multi bani, stai-ar in git jegosului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *