Principală  —  Pamflet   —   … în gura târgului [Zvonurile…

… în gura târgului [Zvonurile săptămânii]

***
Judecătorii pun la cale ceva
În urma campaniei de presă prin intermediul căreia se dezvăluie averile ascunse ale justiţiarilor, aceştia au decis să lanseze propria loc campanie, de transferare, tenebră, a proprietăţilor ce le aparţin pe numele unor persoane apropiate: soacre, socri, fraţi, surori sau verişori. Potrivit unor surse din anturajul CSM, a fost creat un grup „de lucru”, care identifică soluţii legal acceptabile pentru asemenea „transferuri”. La etapa imediat următoare, vor fi identificaţi notarii care vor participa la tranzacţii.

***
Chetraru, supărat pe Plahotniuc
Viorel Chetraru, directorul Centrului Naţional Anticorupţie (CNA), este supărat pe Vlad Plahotniuc, cel despre care s-a spus că l-a ajutat să ajungă în această funcţie. Supărarea lui Chetraru e vizibilă. Acesta parcă a intrat în pământ. CNA, după presupusa împăcare între Vlad Filat şi Vlad Plahotniuc, tace şi el. Chetraru este supărar că Plahotniuc, deşi i-a promis independenţă în exercitarea funcţiei, acum, nu se mai ţine de cuvânt. Viorel Chetraru şi-a dat seama că a fost folosit şi chiar se gândeşte să-şi dea demisia.

**
Război pe Nistru
Anunţurile şi acţiunile tot mai nesăbuite ale autorităţilor din stânga Nistrului din ultima perioadă aduc a război. În ultimul timp, tot mai multe voci susţin că un război pe Nistru este din ce în ce mai posibil. Decizia Tiraspolului de a-şi face „frontieră” le aduce aminte la mulţi de anul 1992, atunci când a avut loc ultimul conflict armat pe Nistru. Aceste provocări sunt puse la cale de Rusia, pentru a destabiliza situaţia politică din R. Moldova şi a zădărnici parcursul nostru european.

****
Chirtoacă lasă Primăria Chişinău
Dorin Chirtoacă, primar general de Chişinău, se gândeşte tot mai serios să lase Primăria. Sursele Circ în Tramvai afirmă că la următoarele alegeri din cadrul PL Chirtoacă va fi ales preşedinte de partid şi va conduce formaţiunea în campania electorală din toamna anului 2014. În cazul în care PL va obţine un scor electoral bun, Chirtoacă va alege fotoliul de deputat în detrimentul fotoliului de edil al Capitalei. Dacă PL va veni la guvernare, Chirtoacă va fi înaintat de partid în funcţia de premier.

****
BCR se închide
Banca Comercială Română (BCR) îşi va sista în curând activitatea în R. Moldova. Mai întâi, aceştia au anunţat că vând un sediu din Chişinău, contra 1,2 mln. de euro, iar mai apoi, că vor acorda servicii doar persoanelor juridice. În viitorul apropiat, cel mai probabil, BCR va pleca cu totul din R. Moldova. Se pare că de vină sunt scandalurile şi nesiguranţa care predomină în sistemul bancar din R. Moldova, bântuit de atacuri raider, furturi de acţiuni, intransparenţă şi, în curând, monopol.

Legendă:
* – un simplu zvon
** – mai mult decât un zvon
*** – zvon cu sâmbure de adevăr
**** – zvon cu aere de adevăr
***** – zvon mai mult decât veridic