Principală  —  Pamflet   —   "Hai, davai. Poka"

„Hai, davai. Poka”

Moldovenii s-au deprins cu «hai, davai» mai ceva decât râia cu mizeria. Rară conversaţie la moldoveni care să nu se încheie cu «hai, davai» sau cu «Poka…». «Hai, davai», mai telefonează-mi sau «hai, davai», mai treci pe la mine. Şi tot aşa, cu «hai, davai», la tot pasul. La fel şi cu «poka».

Aceşti paraziţi verbali şi-au făcut loc şi au intrat în vocabularul cotidian al moldoveanului mai mult decât «bună ziua» sau «noapte bună». Se creează impresia că gura omului vorbeşte, dar mintea nu realizează ce spune gura. Întrebaţi pe cineva dintre cei cu «hai, davai» sau cu «poka» şi veţi vedea că ei nici nu-şi dau seama de felul în care vorbesc. Toţi, sau aproape toţi, vor răspunde, mai în glumă — mai în serios, că aşa au auzit şi aşa zic şi ei. Şi «hai, davai» şi «poka» e un fel de rămas bun, de parcă am avea puţine formule de rămas bun în limba română. De ce, bunăoară, «hai, davai» sau «poka» şi nu «rămâi cu bine», «la revedere», «cu sănătate», «pe curând», «te salut, mai vorbim», «noroc, nu uita de mine», «să auzim de bine», «mai dă-mi de ştire», «mi-a făcut plăcere să ne vedem, cu bine»…

Şi după 20 de ani de Independenţă (dacă lipsa ei a fost cumva motivul necărturăriei), moldovenii urcă şi mai departe în «dvadţati vtoroi troleibus», se dau jos la «conecinaia», merg la «jeleznodorojnîi vokzal» sau «avtovokzal», călătoresc cu «marşrutka», mănâncă cârnaţ «molocnîi», «vetcina», «perlovcî» sau «caşa manaia», beau «pivî», se uită la «pervîi» sau «piatîi» canal (TV), plătesc «comunălcile», pleacă în «otpusk», merg «zagraniţî», se duc «la Italia» sau «la România», «zarabotăesk normal», poartă încălţăminte «sorok vtoroi» sau «tridţati şestoi razmer», fac copii, dar mai «umerenno» şi vor în «Evropa»…

Aşa eram cu 20, 30, 40, 50 de ani în urmă, aşa rămânem şi azi (cu mici excepţii). Vorbim, de multe ori, fără să ne gândim ce spunem, cum spunem şi cum arătăm de la o parte. O fac cei maturi şi, din urma lor, o fac şi copiii. Tradiţie, nu glumă. Din tată în fiu. Da, este adevărat, există şi «paţani» care o fac în acest fel pe «fraierii», crezând că fraierismul lor e cu atât mai mare, cu cât mai multe rusisme scot pe gură. Dar avem lume cu studii universitare, chiar în intervalul 1991-2011, cu pretenţie de «şcolită», unii chiar profesori, şi când deschid gura, parcă tot ţi-i mai bine să nu-i auzi, decât să-i auzi… Câţi ani să mai treacă? Şi cum să ne vindecăm de «boala vorbirii»?  Sau viaţa fără «râie» nu e, totuşi, viaţă?

Mitică VORNICEL