“Hai, davai. Poka”

Moldovenii s-au deprins cu «hai, davai» mai ceva decât râia cu mizeria. Rară conversaţie la moldoveni care să nu se încheie cu «hai, davai» sau cu «Poka…». «Hai, davai», mai telefonează-mi sau «hai, davai», mai treci pe la mine. Şi tot aşa, cu «hai, davai», la tot pasul. La fel şi cu «poka».

Aceşti paraziţi verbali şi-au făcut loc şi au intrat în vocabularul cotidian al moldoveanului mai mult decât «bună ziua» sau «noapte bună». Se creează impresia că gura omului vorbeşte, dar mintea nu realizează ce spune gura. Întrebaţi pe cineva dintre cei cu «hai, davai» sau cu «poka» şi veţi vedea că ei nici nu-şi dau seama de felul în care vorbesc. Toţi, sau aproape toţi, vor răspunde, mai în glumă — mai în serios, că aşa au auzit şi aşa zic şi ei. Şi «hai, davai» şi «poka» e un fel de rămas bun, de parcă am avea puţine formule de rămas bun în limba română. De ce, bunăoară, «hai, davai» sau «poka» şi nu «rămâi cu bine», «la revedere», «cu sănătate», «pe curând», «te salut, mai vorbim», «noroc, nu uita de mine», «să auzim de bine», «mai dă-mi de ştire», «mi-a făcut plăcere să ne vedem, cu bine»…

Şi după 20 de ani de Independenţă (dacă lipsa ei a fost cumva motivul necărturăriei), moldovenii urcă şi mai departe în «dvadţati vtoroi troleibus», se dau jos la «conecinaia», merg la «jeleznodorojnîi vokzal» sau «avtovokzal», călătoresc cu «marşrutka», mănâncă cârnaţ «molocnîi», «vetcina», «perlovcî» sau «caşa manaia», beau «pivî», se uită la «pervîi» sau «piatîi» canal (TV), plătesc «comunălcile», pleacă în «otpusk», merg «zagraniţî», se duc «la Italia» sau «la România», «zarabotăesk normal», poartă încălţăminte «sorok vtoroi» sau «tridţati şestoi razmer», fac copii, dar mai «umerenno» şi vor în «Evropa»…

Aşa eram cu 20, 30, 40, 50 de ani în urmă, aşa rămânem şi azi (cu mici excepţii). Vorbim, de multe ori, fără să ne gândim ce spunem, cum spunem şi cum arătăm de la o parte. O fac cei maturi şi, din urma lor, o fac şi copiii. Tradiţie, nu glumă. Din tată în fiu. Da, este adevărat, există şi «paţani» care o fac în acest fel pe «fraierii», crezând că fraierismul lor e cu atât mai mare, cu cât mai multe rusisme scot pe gură. Dar avem lume cu studii universitare, chiar în intervalul 1991-2011, cu pretenţie de «şcolită», unii chiar profesori, şi când deschid gura, parcă tot ţi-i mai bine să nu-i auzi, decât să-i auzi… Câţi ani să mai treacă? Şi cum să ne vindecăm de «boala vorbirii»?  Sau viaţa fără «râie» nu e, totuşi, viaţă?

Mitică VORNICEL


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

10 comentarii

  1. nomatterwho

    stiti cum… sunt doua categorii de prosti in Moldova(din punctul de vedere al instruirii): Analfabeti si Agramati,
    – daca prima mai este cum este, da slava Domnului scoala e pe gratis, si chiar dupa sau inainte de scos cartoafele se mai duc copii la scoala sa citeasca pe silabe, atunci cu Agramatii e grav de tot, iar din lipsa unui vocabular corespunzator unei virste de adult, utilizeaza si ei ceea ce au auzit de la parintii (cresuti de catre tuca Stalin), cit ce mai prind de la “pervii” sau “piatii”…

  2. Igor

    Un articol pe cinste. Chiar deunazi il auzisem pe un tanar roman basarabean in Chisinau, cam de o varsta postliceala, evident, cu BAC-ul la romana sustinut, impuscand la sfarsitul convorbirii aceste cuvinte celebre “hai davai, poka”. Am intrat in discutie cu el, apropo, vorbea o romana bunisoara, si l-am intrebat, de ce nu utilizeaza macar un “la revedere” sau un “pa”. M-a privit derutat, si mi-a zis-o “Care e treaba mea?”. Nu am dorit mai departe sa ii aduc argumente, caci nu prea avea rost…

  3. vadacikaia - o chestiune personala

    familia mea,dinspre tata,s-a refugiat ,in 1940,din ismail in bucuresti…au traversat dunarea chiar cu ultimul vapor…eu sunt a doua generatie nascuta in romania si dintre toti cei plecati atunci,in anii ’40,mai traieste o singura persoana,o “bunicuta” care a implinit 91 de ani…in anii imediat urmatori sosirii in bucuresti,bunicuta de care vorbesc isi termina facultatea si,in acelasi timp,publica in ziarele vremii mici nuvele pt.copii si chiar cocheta cu poezia (asa cum am aflat cu totii intr-un tarziu)…dupa terminarea studiilor,a lucrat ca economist,si-a trait viata,asa cum se intampla cu noi toti…din pacate,bunicuta de care va povestesc a avut un atac cerebral,a paralizat si,in plus,vorbirea,mintea ei au fost foarte grav afectate…acum,asa cum este normal,noi,familia,desigur ca avem grija de draga noastra bunicuta…mai ieri,ca din senin,bunicuta mea a inceput sa murmure cuvinte rusesti.noi,cei cativa de langa ea,ne uitam unii la altii si nu intelegeam,nu stiam ce sa facem…noroc cu tatal meu (prima generatie nascuta in romania),care in anii lui de scoala cu rusa obligatorie a invatat cuvintele de baza…si atunci am avut revelatia devenirii pamantului romanesc…eu nu sunt un cinic,din contra,vibrez la tot ceea ce se cheama suferinta,si totdeauna am considerat ca facerea de bine nu are conotatii imunde – si tocmai de aceea imi iau libertatea sa spun ca atunci cand ti se cere vadacikaia si nimeni nu stie despre ce e vorba,cu toata stradania lor,ei bine,atunci te aflii pe pamant romanesc.

  4. vadacikaia - o chestiune personala

    ps. – pt.romanii care nu stiu,”vadacikaia”inseamna,in limba romana,”apsoara”.

  5. Sergiu

    Timp de aprox. 20 de ani, in RM nu a existat o televiziune cu acoperire totala, care ar fi putut dezvolta valorile limbii romane in toate casele meleagului nostru.
    Copilul meu vorbeste o romana mai frumoasa ca a mea, doar pt ca priveste desene animate in romana. Iar la gradinita are parte de educatori care dezvolta principiile culturale romanesti prin reguli comportare si bune maniere.
    In ultimii ani in Chisinau au aparut cateva posturi TV care incearca sa aduca in casele oamenilor putina carte – aceste posturi insa, nu se pot vedea decat in Chisinau si prin satelit. Cea mai mare parte a RM, fiind dominata de Pervii Canal (Prime), NIT si Moldova 1. Cel din urma, are dorinta de a se reforma in curand, asa ca – Speram la mai bine!

  6. dacul

    In limba Sanscrita vorbita acum 3500 ani existau doua cuvinte APA si UDA.
    In limba romana s-au pastrat ambele cuvinte ,adica
    APA (in limba latina AQUA) si UDA (in limba latina
    UDUS).Din cuvantul UDA germanii si slavii l-au preluat si transformat in VODA,WATTER….
    Concluzia Limba Romana este o limba foarte veche si provine din limba Daca si sora ei limba Latina.

  7. vadacikaia - o chestiune personala

    pentru ca orice povestioara are si un sfarsit,cu intarziere,voi spune ca bunicuta mea a murit,a murit demult…intr-o zi,in timp ce era hranita (nu pot sa spun “in timp ce manca”),ochii ei au devenit albi,un alb cumplit,asa am aflat,mama si tata,care erau acolo,spuneau ca imediat in urma ei nu a ramas decat asa,nici macar un spasm,poate o mica incordare si apoi totul s-a sfarsit…cam asta ar fi…faceam niste conotatii si spuneam ca bunicuta mea a fost ultima vorbitoare de limba rusa din familie…poate nu este deloc relevant ce v-am povestit,dar trebuie sa intelegem ca orice ciclu are si un sfarsit si niciodata nu poti stii TU in ce limba vei cere o gura de apsoara si cum se vor privi in ochi cei care poate nici nu vor intelege ce le ceri tu…asta e viata…in urma mortii nefericitei mele bunicute,ne-au ramas,pe langa un apartament in cartierul ozana,poate cateva mii de euro,cufarul adus pe vapor in 1940,sute de carti,opt icoane vechi,foarte vechi,un ceas de aur,cu capac,alte felurite obiecte de aur si argint,o papusa care probabil a fost martora la batalia de la podul inalt,tacamuri de argint, cu monograme de familie gravate in litere rusesti si altele,pe care ce sa le mai insir…cu tacamurlie de argint mancam acum in fiecare zi,tata spunea ca lingurile deja au inceput sa se toceasca amenintator…cam asta ar fi,fiecare sa inteleaga ce vrea.

  8. gheorghe din romania

    oare vrei, visător în viaţă fiind,să capeţi o cât de mică informaţie, să închizi ochii şi să vezi,ca un martor neştiut, mici aspecte din viaţa celor ce, din vechime, ne-au trimis pe noi, acum, aici şi prin noi trimit mai departe?

    acum poate 100 de ani,un sat de câmpie din teleorman,undeva pe lângă fosta raia turnu..
    eterna masă rotundă,eternele scaune rudăreşti cu 3 picioare, eterna mămăligă aburindă,eterna pisică de sub masă care îşi încovoaie coada fix în strachina cu mancare…

    moş cristea venea pe la noi şi se întâmpla să ne găsească la masă…fiind invitat, spunea numai atât: “BA” şi aşa rămânea; nu lua niciun dumicat..când se întâmpla să accepte, după ce termina de mâncat,se închina şi rostea “Doamne Isuse Cristoase, mămaligă fără oase,nici nu ne-ajunsă, nici nu rămasă, tocmai bine ne mearsă”..

    cum poţi să nu iubeşti ca existi, vă intreb eu acum?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *