Principală  —  Pamflet   —   Gurin, următorul vânător?

Gurin, următorul vânător?

Joi, 18 aprilie, Corneliu Gurin a fost ales în funcţia de procuror general al R. Moldova. În cadrul şedinţei Parlamentului în care acesta era votat, Iurie Muntean, deputat PCRM, l-a întrebat pe Gurin dacă este şi vânător. La rândul său, Gurin a declarat că nu este „nici măcar pescar”, precizând că nu are armă şi că nu a fost niciodată la vânătoare.

Valeriu Zubco, fostul procuror general, demis în urma unei partide de vânătoare, a auzit şi el răspunsul lui Gurin şi nu i-a plăcut deloc. Astfel, acesta, prin intermediul unei relaţii comune, un mare şef de nivel local, s-a întâlnit cu Gurin, căruia i-a promis să-l înveţe tainele vânatului. Zubco i-a spus că nici el, până a deveni procuror general, nu fusese vreodată la vânătoare, aşa că pentru Gurin nu e încă totul pierdut.

Astfel, recent, Valeriu Zubco i-a oferit prima lecţie de vânătoare lui Gurin. I-a spus, în primul rând, că un procuror general nu are cum să nu fie şi vânător. La următoarele lecţii, Zubco i-a promis că îl va învăţa cum să tragă drept în ţintă, iar la ultima lecţie, cum să-şi aleagă corect partenerii de vânătoare din rândul procurorilor, judecătorilor şi politicienilor, fără de care nicio vânătoare nu are sens.

Efimia GÂRLĂ