Ginul Fanstasmagoriei

423-colaj-djinUn preşedinte reprezintă cartea de vizită a statului în fruntea căruia este ales. În acest sens, cartea de vizită a Fantasmagoriei, un stat mai nou de pe harta lumii, pare cam şifonată. Este ca o sugativă care absoarbe toată mizeria şi negativismul de la şedinţele Parlamentului, de la întâlnirile particulare cu “cei mai mari”, cu cei care stau în spatele tuturor sentinţelor, de la imposibilitatea de a lua o decizie independentă, care poate avea urmări nu tocmai plăcute, de la conştientizarea acestei “impotenţe”.

Cea mai mare problemă a “liderului” Republicii Fantasmagoria constă în faptul că el înţelege prea bine tot ce se întâmplă în jur, dar nu poate face nimic fie din lipsă de curaj, fie din cauza caracterului cam molatic sau pentru că nu poate ieşi împotriva celor care l-au făcut “fruntea” ţării.

De când a fost instituit în funcţie, îi sunt dirijate toate mişcările. Chiar şi la baie merge după un orar fixat, iar în vis i se dau indicaţii despre ceea ce trebuie semnat, unde anume urmează să se ducă şi ce trebuie să spună. De fiecare nerv al omului e prins câte un fir invizibil, de care trag păpuşari licenţiaţi, coordonându-i acţiunile. Se pare că, înainte de a fi numit preşedinte, acesta a semnat un acord cu cei care i-au înaintat candidatura. Când anume expiră termenul de valabilitate a acestui acord, nu se ştie. Dacă a fost semnat cu sânge, nu se va sfârşi vreodată. Sufletul vândut nu se restituie. În schimb, poate fi băgat în sticla cu vin fie pentru ca să se îmbete, fie ca să se purifice.

“Marioneta” de bază a Fantasmagoriei şi-a comandat, pentru colecţia sa de vinuri, nişte sticle speciale cu inscripţia “Preşedintele”. Surse bine informate anunţă că, până în prezent, s-au produs 50 astfel de sticle. Acest număr nu constituie limita aspiraţiilor şefului Fantasmagoriei. Gurile rele spun că şeful vrea să-şi înece amarul în vin. Cei care încă mai cred în ziua de mâine şi că lucrurile mai pot fi schimbate dezmint aceste informaţii. Ei cred că sticla este vasul purificator, care poate servi drept refugiu pentru un suflet pierdut în spaţiu, care rătăceşte între ordinele primite şi bunul-simţ, un gin, care-şi doreşte să îndeplinească dorinţele cetăţenilor unei ţări lăsate în voia sorţii.

Aşa că, în scurt timp, se aşteaptă apariţia sticlelor fermecate. “Preşedintele Fantasmagoriei” va putea fi găsit în casa fiecărui om şi sorbit până la ultima picătură. Dopul sticlei va putea fi scos cu o sfârlă, iar la mângâierea sticlei, spiritul “şefului statului” va putea îndeplini dorinţele oamenilor. Important e ca aceste sticle să ajungă la fiecare cetăţean al R. Fantasmagoria. Pe de altă parte, ginul nu va putea ieşi la libertate până nu va realiza dorinţele oamenilor şi atâta timp cât aceştia nu vor decide că sarcina sa e încheiată. O altă scăpare ar fi Aladin, care să salveze “spiritul”. Cine însă dintre politicieni şi-ar asuma rolul lui Aladin rămâne o întrebare deschisă. E mult mai simplu să conduci când ginul e în sticlă, decât atunci când bântuie la libertate. Va avea el oare vreo scăpare?
Ozana SCĂPATU


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. vera

    LIBERTATE fara JUDECATA

    Moldova noastra se transforma
    In petica de sters pe maini,
    Atunci cand ginul fin din sticla
    Atrage si mai multi pagani,

    Care asteapta sa le toarne,
    Sa fie mangaiati pe cap,
    Cand constiinta vie “moare”
    Si duhul rau le da de hac!

    Mai doarme mintea obosita,
    De multa vreme-n vant pierduta;
    Nici un “taifun” azi n-o trezeste:
    Vinul din sticla o pazeste.

    Statul Moldova e barlogul
    Celor corupti si anchetati,
    Cu numele schimbat in altul –
    Sa nu mai fie deranjati.

    Moldova, pusa-i in vileag,
    Lasata numai cu chilotii,
    Cu gandul,ca lucreaza hotii
    Si nimeni nu lea sta pe prag,

    Facandu-si planuri indraznete,
    Dar fara lege,in desert,
    In tara mea:Moldova scumpa,
    Cu-n presedinte – CAP DESERT,

    Care conduce cum apuca,
    Pareri din parti, apreciind,
    Uitind, ca statul este mama
    Al tuturor,ce i-l respect’

    Si nu exista o planeta
    Decat acest unic pamant
    De oameni – distrus ca urgia
    Care consuma:droguri,vin…

    Si-n viata lor – odata data
    Uita de-aproapele – in chin,
    Care cu priviri triste cata:
    Salvare, nu sticle cu vin…

  2. lilica

    Societatea a creat debolii si tot ea ii judecà,deoarece se simte vinovatà,fàrà ca sà recunoascà.A recunoaste inseamnà a fi constient,a làrgi spatiul constiintei.
    Orice persoanà care se justificà sau judecà este vinovatà in ceva,deci se simte vinovatà.A opri aceastà sporovăială a creerului se poate prin recunoasterea greselilor.

    Societate ne virà ideile sale si chind te trezesti nu ai nici un sens in viatà,ce faci unde esti si de ce.Orice nu vom face trebue sà porneascà de la ideea noastrà.Nici unul nu stie de ce are nevoe altul.Toti sintem indivizi unici si nu putem avea aceleas idei.Ideea este molipsitoare,mai molipsitoare dechit bacteriile,infectiile.Cine nu infecteazà pe altii cu ideile sale,nu va fi molipsit nici el.

    Societatea are un comportament politic.Ne controleazà cu politia si magistratii si nu uità de constiintà.Ne sparie mereu cu acel de sus,care e un supermagistrat, comisarul suprem care ne priveste de sus,chiar si chind sintem la viceu.Este mereu cineva care ne urmàreste,nu esti nici odatà singur.

    Societatea ne invatà ce este just si ce este gresit,ne dà moralà,instructii,regule.Aceasta e CONSTIINTA NOASTRà .Acesta este felul cu care ne manipuleazà societatea.Desigur lumea se rebelà.Care mai de care in felul sàu.Unii se cufundà in droguri,altii in ALCOOL.(surse proprii)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *