Fuga de înjosire a mamei-judecătoare

Eugenia Fistican, mama-judecătoare, directoarea executivă a Institutului Naţional de Justiţie (INJ), a mers la un “compromis” şi a depus o cerere de demisie. De această dată, în formă scrisă. A luat această decizie pentru că, zice ea, ar fi înjositor să mai activeze în continuare  în această funcţie.

Înjositor, nu pentru că instituţia pe care o conduce a a ajuns în centrul unui scandal fără precedent în sistemul judecătoresc, nici pentru că cei pe care-i instruia să devină judecători au demonstrat un comportament nedemn de această meserie, nici pentru că un abuz s-a întâmplat sub ochii ei, nici pentru că a tolerat violenţă în biroul său, fapt pe care  a încercat să-l ascundă, dar nici pentru că fiică-sa a fost personajul principal în acest conflict.

Înjositor este, a decis magistrata, că la INJ «continuă să-şi facă studiile candidatul la funcţia de judecător,  audienta Victoria Hadârcă (presupusa victimă, n.r.), care, nu mai puţin decât audienta Elena Istrati (fiica, presupusa abuzatoare, n.r.), a prejudiciat şi continuă să prejudicieze imaginea INJ», scrie în cererea sa de demisie Eugenia Fistican.

Ex-directoarea INJ urmează să revină la funcţia de judecătoare în cadrul Curţii Supreme de Justiţie, unde a lucrat anterior, fiind convinsă că «Victoria Hadârcă a fost unealtă în mâinile celor care, cu orice preţ, au dorit demiterea din funcţie a  actualei conduceri a INJ”. Magistrata, nu a precizat şi la ale cui mâini anume face referinţă.

Dorina VORNICEL

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

2 comentarii

  1. ANDREEA

    Numai un dobitoc poate crede in ceea ce afirma ca se va duce persoana constient sa fie batuta pentru a o demite din functie pe Fistican precum ca cineva i-a dorit, si pina la urma functia azi este mine nu-i.
    UN CONDUCATOR NU TREBUIE SA UITE CA CONDUCE OAMENI, CA-I CONDUCE DUPA LEGI SI CA NU CONDUCE PENTRU TOTDEAUNA! Ea e vinovata singura de ce a facut… si nu altcineva, mai mult ca atit Hadirca nu are virsta de a fi director…

  2. mara

    film cu nemti.nu ati inteles,cà a asteptat pànà s-a restabilit muruianu in capul mesei? in cerere trebuia sà scrie:mà duc de aici,cà mà ia cumàtru muruianu dincolo.a schimbat un fotoliu pe altul,adicà eurii de 50 ii schimbà pe cei de 100,asta ii “pedeapsa” in opinia justitiei din moldova.in lumea civilizatà ar fi fost radiatà din tagma judecàtorilor.incet-incet o ia si pe mitocana de fiicà-sa acolo.và inchipuiti ce justitie vor face si acolo si peste tot.de aia nu mai terminàm de plàtit pagube in urma deciziilor de la CEDO.muruianu un justitiar de rht cu cele mai multe cauze,pierdute la CEDO si cumàtrà-sa fistican,altà justitiarà de impràstiat pumni in stànga si in dreapta.cine dracu conduce tara asta miloagà? muruianu si ramolitii de la curtea const.,cà guvernul isi vede de biznes,ca si muruianu,de fapt,tu imi dai o pace si eu iti dau douà.poti sà ai incredere in astfel de nimicnicii,bazate pe euri si cumàtrizm? ceilalti se fac cà plouà,doar eurii le plac si lor.panaramà,nu tarà “democraticà”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *