Principală  —  Pamflet   —   Fenomenul ceasului la Curtea Constituţională

Fenomenul ceasului la Curtea Constituţională

284-pulbereCurţea Constituţionale (CC), în regim de urgenţă, a declarat neconstituţional decretul preşedintelui interimar Mihai Ghimpu, cu privire la declararea zilei de 28 iunie drept zi a ocupaţiei sovietice. Această decizie este o dovadă că ceasurile elveţiene ale membrilor Curţii încă funcţionează, susţine Asociaţia Locală a Ceasornicarilor Fără Partid (ALCFP).

Preşedintele Asociaţiei, Ion Ceasuldinurmă, este convins că fenomenul «ceasurilor CC» este unul unic, care merită a fi studiat de către cercetători. «Faptul că aceste ceasuri, despre care se presupune că au fost procurate din bani publici, au fost dăruite magistraţilor de ex-Preşedintele Voronin, este un element minor, din punct de vedere ştiinţific, dacă îl comparăm cu puterea acestora asupra deciziilor care sunt luate în cadrul instituţiei respective», este convins Ceasuldinurmă.

ALCFP vine cu iniţiativa, ca atât ceasurile, cât şi purtătorii acestora să fie subiecţii studiului «Puterea ceasului de dar în activitatea justiţiei», care urmează a fi finanţat de către Iubitorii Cadourilor din Bani Publici.

Activistul consideră că o astfel de practică poate fi periculoasă pentru viaţa, dar în special cariera judecătorilor, în lipsa unor cercetări, care să arate exact ce consecinţe aduce acest fenomen.

«Analizăm de mai mult timp ce se întâmplă la CC şi avem probe suficiente să spunem că atunci când se invocă forţa ceasurilor, membrii Curţii sunt lipsiţi din o parte de puteri, de parcă aceste obiecte ar fi vampiri de energie», susţine un expert independent în fenomene paraneconstituţionale.

Seviciul de presă al CC a refuzat să comenteze afirmaţia dată, în schimb a confirmat că a doua zi după ce a fost pronunţată respectiva decizie, o parte dintre angajaţii CC au plecat să-şi recupereze forţele pe malul Mării Caspice, iar restul, la iarba verde din pădurea «Din drum de la mănăstire», sub pretextul oficial de «evacuare».

Ion Montana