Principală  —  Pamflet   —   Excitaţia în Parlament. Principii şi…

Excitaţia în Parlament. Principii şi Valori

Un serviciu medical contra excitărilor va fi introdus în pachetul de asigurări medicale pentru membrii Parlamentului R.Moldova şi pentru alţi demnitari. Astfel, demnitarilor publici li se va aplica în cardul de Asigurare Medicală o ştampiluţă care conţine expresia „excitat-asigurat”, documentul oferindu-le posibilitatea tratamentelor antiexcitare în cabinetele specializate.

Decizia a fost luată după ce explicaţiile preşedintelui interimar al R. Moldova, Marian Lupu, au bulversat opinia medicală. „Sunt niște momente în care unii parlamentari sunt excitaţi în măsură nemaipomenită de prezenţa dumneavoastră (a presei, n.r.). Se schimbă radical comportamentul şi mentalitatea, iar lucrul acesta afectează eficienţa activităţii propriu-zise”. Declaraţia a fost făcută în Parlamentul R. Moldova în ziua de 11 ianuarie 2011.

Astfel, a fost interzis accesul jurnaliştilor la şedinţele Biroului Permanent al Parlamentului şi nu numai. Jurnaliştii nu au voie să apară în faţa parlamentarilor atunci când aceştia împart funcţiile, banii publici, ţara, domeniile de interes şi de influenţă. Şeful Legislativului a explicat că va merge până la capăt întru apărarea dreptului la ne-excitare al deputaţilor, elaborând un plan de normalizare a situaţiei în baza unor principii şi valori clasice.

«O să mă bucur mult dacă aceste lucruri vor fi compatibilizate şi unite. Voi face tot posibilul ca acest lucru să se întâmple. Dacă nu se reuşeşte, promit că ne aşezăm împreună cu presa, frumuşel şi găsim o metodă pentru asigurarea transparenţei şi eficienţei», a mai remarcat noul speaker al Parlamentului, citat de Unimedia.

În vederea soluţionării problemei erectivităţii excesive în Legislativ, la începutul zilei de muncă va fi stabilit gradul mediu de excitabilitate şi, în caz de depăşire a normei, persoanele cu funcţii vor primi îngrijiri medicale pe loc. Un cabinet medical va fi amenajat chiar în Legislativ, iar pentru politicienii cu excitabilitate cronică se va prescrie tratament ambulator sau cu spitalizare, în baza cardului de asigurare medicală cu ştampila „excitat-asigurat”.

O comisie de doctori în ştiinţele excitării parlamentare stabileşte în prezent principiile şi parametrii tratamentului operatoriu prin ectomia organelor de excitare nervoasă, gastrică, duodenală, intestinală, hipertonică, olfactivă, auditivă şi în unele cazuri – sexuală a deputaţilor în Parlament.

Marian Lupu a propus şi măsuri mai puţin radicale, cum ar fi, de exemplu, exerciţii de autosugestie pentru eliminarea excitării, pe care le poate face fiecare deputat uitându-se în oglindă. Lupu va cere ca fiecare să se fotografieze cu mobilul în timpul exerciţiilor de autosugestie, pentru a prezenta imaginile medicilor în caz de agravare a stării lor erectile.

Tot în scop de profilaxie şi de reducere a apetitului de excitare va fi adus periodic în Parlament Veaceslav Iordan şi prezentat ca un exemplu al picajului politic din cauza hiperexcitării.

Mariana Volk, 
doctor în excitaţie democrată