Dodon şi cele două schelete
Igor Dodon a muncit mult ca să îşi construiască casele, să îşi procure maşinile, şi să îşi organizeze vacanţele în Europa. Nu, munca lui la Guvern, la Ministerul Economiei, dar și la Parlament, nu a fost cea mai grea, dar nici prea bine plătită. Dar bani trebuie, palat trebuie, vacanţe în Europa cea putredă trebuie. Dodon a găsit soluţia, una destul de mănoasă.
În paralel cu munca sa de angajat al instituţiilor publice, el s-a încadrat în nişte structuri nepublice. Dacă la Parlament se ocupă, chipurile, de cum să facă R.Moldova mai bună, în structurile tenebre el se ocupă să facă viaţa cât mai nebună. Şi reuşeşte. Deci, e posibil, deşi nu e uşor.
Îmaginaţi-vă că sunteţi un bărbat modern, îmbrăcat în costum elegant „Pierre Cardin”, spălat cu detergent Dero, parfumat cu „Versace”, deci lustruit şi la patru ace, purtând în braţe, peste tot, două cadavre! Da, peste tot, două cadavre vechi, mumificate, cu ţestele pline de ţărână, cu fibulele ciuruite de viermi, cu metatarsienele risipite. Dodon poartă după sine mereu două schelete răblăgite: unul al jandarmului român şi altul al miliţionerului sovietic, unul mai vechi şi unul oleacă mai nou.
E anul 2016, din 1940 a trecut aproape un veac, scheletele sunt vechi şi obosite. Dar ce şansă minunată e să cari două schelete prin satele Moldovei, intri prin biserici, prin şcoli, prin primării, manipulezi oleacă cu scheletele şi banii vin! E, dacă vreţi, chiar un know-how. Scoţi întâi scheletul de jandarm român: aşa vechi cum e, lumea se sperie, se dezgustă. Dodon face şi o explicaţie: „Jandarmul român vrea să ne cotropească, să ne asuprească, e fascist, umblă nopţile cu Hitler de mână, nu-i dă pace lui Stalin să doarmă liniştit, degrabă acest schelet va face unirea şi ne va forţa să învăţăm limba de stat!”. Păi, dacă stai să îl asculţi, e de-a dreptul înfiorător, cum se poate ca un nemernic de schelet să îţi facă regulă în casa ta, să îţi spună putregaiul ista ce limbă să înveţi? Acesta, care l-o bătut pe bunelul cu rigla peste mâini la şcoală, să revină iar? Şi ce ne face dacă ne prinde că nu am învăţat limba în 70 de ani? Trebuie oprit! Parcă veniseră atunci miliţionerii sovietici şi i-au împuşcat pe toţi, iar pe cei neîmpuşcaţi i-au dus în Siberia!
La acest comentariu venit din public, Dodon hop! şi scoate scheletul numărul doi. E şi acesta urâcios, dar nu chiar aşa de urât ca primul. Căci, e mai nou, e un schelet de miliţioner sovietic. Acesta a trăit bine-mersi până deunăzi. Sau poate mai e viu? Dacă te uiţi atent cum rânjeşte dantura, se pare că încă e viu, sau se preface mort în păpuşoi. Oricum, după ce vezi întâi un bărbat frumos lustruit, pe urmă un schelet ciuruit, scheletul acela pare de 3 ori mai urât decât este. Iar după scheletul ciuruit se prezintă scheletul mai nouţ, şi deja parcă e mai drăguţ.
Aşa şi reuşeşte Igor Dodon să îşi facă campanie electorală, pe seama celor două schelete: mai întâi sperie oamenii cu jandarmul român cu rigla, apoi îi calmează cu NKVD-istul sovietic cu pistolul. Oamenii cu frică de schelete îşi fac cruce. Da, Dodon poartă cu el mereu şi o icoană, a lui Vladimir Putin. Ei, poate nu e chiar sfânt chipul de pe icoană, dar de închinat, după ce dai ochii cu moaştele de jandarm şi miliţioner, e chiar tare plăcut, căci Putin, pe icoana lui Dodon, arată şi el ca un european – lustruit, cu ridurile mascate, cu zâmbetul pe buze. O plăcere să săruţi icoana şi să te rogi de pace.
După ceremoniile electorale, Igor Dodon merge la Kremlin, prezintă icoana roasă de mătănii şi sărutări creştineşti, debarcă scheletele păstrate în Muzeul Urii, îşi ia solda şi petrece o vacanţă frumoasă cu copiii la Karlovy Vary, sau la altă staţiune balneară europeană. Căci munca de cărat schelete e grea, dar icoana lui Putin face minuni.
Marian Şura-Mura
