Demnitari de râs ai săptămânii

În fiecare zi, persoanele publice din R.Moldova fac declaraţii tot mai distractive, de parcă ar fi angajaţi la Circ în Tramvai. Dacă s-ar iniţia un concurs al acestor declaraţii, e posibil să nu ajungă premii, căci declaraţiile hilare se înmulţesc zi de zi, iar talentul de clown al unor politicieni e tot mai desăvârşit. Cititorii Circ în tramvai au declarat că scriu o carte şi produc un film colectiv. Până atunci, amatorii de umor politic din tramvaiul râsului naţional au făcut un top al celor mai năstruşnice declaraţii umoristice ale săptămânii curente. Iată care sunt politicienii din topul vesel.

Locul I. Procurorul vânător de cafea

Marţi, ieşind de la CNA, fostul procuror general al R. Moldova, Valeriu Zubco, nu s-a arătat trist şi abătut. Deşi existau nenumărate prilejuri de tristeţe, inclusiv faptul că presa şi poporul ştiu că a participat la o vânătoare de conflict de interese, fără să recunoască în public că a fost participant la o vânătoare criminală fără să se autodenunţe că a participat la o întâlnire nefirească dintre procurori, judecători, oameni de afaceri şi mistreţi, că a fost nevoit să îşi dea demisia fără să reuşească să mai ţină pe loc reforma procuraturii, că a fost citat la CNA ca un participant la nişte acţiuni incluse într-un dosar penal, totuşi Valeriu Zubco a avut puteri să zâmbească, atât de puternic e umorul din sufletul acestui om. Aşa zâmbind, le-a spus jurnaliştilor că nu a fost citat la Anticorupţie, ci a fost poftit la o ceaşcă de cafea. Jurnaliştii, desigur, au insistat să afle ce fel de cafea a preferat ex-procurorul general, dar acesta a refuzat să dea detalii. În raport cu această declaraţie, CNA nu a oferit explicaţii, dar mirosul de cafea, într-adevăr, era răspândit până la Calea Ieşilor.

Locul II. Cârlig şi biberonul de asfalt

“Riscaţi să ajungeţi un biberon, o gumă de mestecat fără gust şi aromă”. Cu acest avertisment a venit pretorul sectorului Râşcani, Mihai Carlig, la şedinţa recentă a Consiliului municipal Chişinău, adresându-se primarului Dorin Chirtoacă. Despre aceste riscuri, Cârlig a vorbit dupa ce edilul s-a arătat deranjat de faptul că subalternul său a scos la iveală neregulile apărute pe proaspăt-reparatul bulevard Grigore Vieru.

Comunitatea din Tramvaiul circului naţional-politic a râs cu poftă, dar a rămas cu nişte întrebări fără răspuns: De unde ştie Mihai Cârlig, la a sa vârstă, poziţie şi situaţie, ce arome are un biberon? Businessmenii locali au şi decis să deschidă un butic de suvenire naţionale, iar noutatea pieţei va fi Biberonul cu aromă de … asfalt, căci anume acest produs a determinat gustul amar al relaţiei Cârlig-Chirtoacă.

Locul III. Voronin în garsoniera de stânga

Vladimir Voronin este la fel de vesel ca şi partenerii săi de AIE 1,2 şi 3. Aşa cum cei din AIE nu se prea tem de alegeri, nici liderul comunist nu crede că ar avea concurenţă în partidele de stânga. Recent, referindu-se probabil la faptul că aceste partide de stânga nu sunt numeroase, viguroase şi capabile să facă concurenţă, Voronin a declarat că “Partidele de stânga încap toate împreună într-o adnakomnatnaya kvartira”, adică într-o garsonieră. După această declaraţie mai mulţi lideri de partide stângiste au solicitat de la Voronin adresa garsonierei, să vadă dacă încap cu adevărat în această încăpere şi dacă nu ar fi aceasta o cale mai directă ca să se înmulţească.

Josetta SCUTARU, casieriţă în Tramvai


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. vera

    “SFINTII” STATULUI MOLDAV

    Mai destept unul ca altul
    Dar cu gusturi diferite;
    Unul trage mult la dracul
    Altul la al sau alb dinte.

    Incolteste primavara
    Si in suflet la popor,
    Numai una ea, rabdarea
    Parca-i coada de topor.

    Regula se face-n tara
    De cade asfaltu-n gropi,
    Numai ei,bietii primarii
    Zac de boala:”dedeochi”.

    Cine oare sa-i descante
    Ca poporul sa incante,
    Cu hotarari – respectate
    Carul sa miste pe roate?

    Vai, de capul la popor:
    Mor, dreptate nu mai vor,
    S-au saturat de vorbe goale,
    Ca azi n-au ce mai pune-n oale,

    Privesc l-alesii deputati,
    Cum umbla tantosi – imparati
    Printre acei ce pling in pumn,
    Ca le-au furat ce au mai bun..!

    Traiasca mult Moldova noastra
    S-acei ce i-i mai spala fata,
    Dar ce folos de-al ei popor?
    Munceste in folosul lor,

    Apoi in tihna,monoton
    Se stinge – chinuit de dor,
    Ca viata nu si-a mai trait,
    Copiii lor i-au parasit,

    Lasindu-i fara ajutor,
    Doar cu un stat amagitor,
    Care se-ndoapa pin’la gat,
    Sa nu se simta mai flamand!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *