Principală  —  Pamflet   —   De ce schiază Marian Lupu…

De ce schiază Marian Lupu în Parlament?

Iar scandal în Parlament. Marian Lupu s-a dat prea mult cu schiurile la viaţa lui şi a ajuns să imite schiatul şezând în fotoliul parlamentar. Deunăzi a început a înainta din bazin atât de sugestiv în şedinţa în plen a Parlamentului, încât mai nu şi-a lovit buricul de birou. Noroc că se ţine în mâini câte un băţ de schi imaginar şi s-a sprijinit la moment, ca să nu facă trambulina până în braţele lui Vladimir Voronin, care luneca şi el în pantă.

Televiziunile l-au filmat pe Marian Lupu, care schia şezând în fotoliul de parlamentar, şi au interpretat total greşit mişcările din şolduri şi mâini. Au conferit o notă de sexualitate vulgară, explicând că ar fi fost vorba de ceva obscen. S-a ajuns să îl arate pe Marian Lupu pe Facebook, dezbrăcat până la jumătate, fotografiindu-se pe sine însuşi cu telefonul mobil cel nou. Comunitatea internautică s-a aprins în discuţii: nu are voie omul să se fotografieze uitându-se în oglindă? Nu are voie omul să se dezbrace în baie? Nu are voie omul să facă mişcări de schi în Parlament? Oamenii cred că e vorba de o rea-intenţie, pentru că schiorul e schior, chiar şi dezbrăcat.

În goană după senzaţii puternice, presa a scos la iveală imagini cu liderii AIE-2 care se ocupau cu schiatul pe dezbrăcate, ca să îşi călească muşchiul şi să îşi întărească imunitatea politică. Sursele nu au putut dezvălui adresa staţiunii unde s-au făcut acţiunile de schi în chiloţi, dar se estimează că ar fi undeva între Kilimanjaro şi dealul de la Bălăneşti, Nisporeni. Se pare chiar că toţi cei 3 lideri ai AIE erau pe dealuri diferite.

În fine, de departe se vede că Marian Lupu se simte lider la lunecat. Arătându-şi munţilor bicepşii bine lucraţi în fotoliul parlamentar, Lupu demonstrează bune tehnici de alunecare în pantă dintr-un partid în altul, piruete maiestuoase la schimbările de direcţie politică, ocolirea responsabilităţii, coborârea oblică de pe muntele obligaţiunilor faţă de popor, ocolirea răspunderii parlamentare prin pivotare fără balans, oprirea prin pivotare în pragul prăpastiei.
Din imagini se vede că liderii-rivali din AIE îl priveau cu jind pe maestrul schior Lupu pentru însuşirea excelentă a procedeelor tehnice de trecere a denivelărilor de teren politic, a procedeelor de frânare prin derapaje a procesului de negocieri, de realizare a ghirlandelor (simple, rotunjite, cu tragere). Cică ghirlandele pe pistă le-a învăţat de la umilul său subaltern politic Vlad Plahotniuc. Lumea zice că acest subaltern al său îi învaţă tare multe despre slalomul pe piste penale nu doar pe cei din PD, ci din toate partidele.

Experţii în domeniul negocierilor politice pe pista de schi au depistat că ruptura politică dintre formaţiunile care ar fi trebuit să formeze o nouă coaliţie pro-europeană s-ar fi produs acolo, pe deal. Pesemne că în timp ce Marian Lupu dădea avan din bazin şi beţele de schi, Vlad Filat făcea şi el procedee reuşite de depăşire a denivelărilor pe panta de schi politic, dar Mihai Ghimpu tocmai discuta cu Decebal de pe dealul de la Bălăbăneşti. Când a văzut că pârtia e bine-mersi împărţită de cei doi, Ghimpu s-ar fi dat de-o parte, intenţionând să ia lecţii de măiestrie a slalomului pe pista de nea de la subalternul politic al lui Marian Lupu.

Deşi au revenit de mult de la schi, Marian Lupu dă din coapse şi bazin încontinuu, mimând schiatul inclusiv în fotoliul de deputat. Biroul politic al Parlamentului a emis o decizie prin care confirmă că schiatul politic e un sport sănătos, şi i-a permis liderului PD să îşi ia la sesiunile parlamentare şi schiurile, şi beţele de schi, şi ochelarii de soare, doar să nu deranjeze sesiunile.

Marian Şura-Mura