Principală  —  Pamflet   —   Cyber-hamali la cravată cu nimb…

Cyber-hamali la cravată cu nimb pe cap şi nervi peste centură

Potrivit cercetătorilor, pământul este rotund. Însă chiar şi rotundul are o margine, iar la această margine se află R. Moldova. În timp ce popoarele străine n-o pot găsi nici măcar pe hartă, funcţionarii de aici transpiră “muncind” din noapte până-n noapte, la lumina lunii şi a felinarelor sparte. Ziua, la şedinţe, tremură ca nu cumva să le fi văzut cineva roada muncii nocturne, după care, fug imediat în vizuinile lor luxoase, unde se roagă pentru o viaţă mai bună, ca să poată, în sfârşit, să “muncească” şi ziua fără frică.

Târâie, bieţii, din ţara asta în vilele de peste hotare atât cât pot târâi şi o să continuie până n-o să le crape fierea sub presiune. Pe de altă parte, despre moldoveni se spune că ar fi unul dintre cele mai rezistente popoare, iar guvernanţii acestei ţări au “fierea de fier”. În timp ce oamenii de ştiinţă încearcă să inventeze un robot umanizat, la noi i-a creat natura însăşi. Funcţionarii de aici sunt un fel de mutanţi, cyber-hamali la cravată, creaţi special pentru târâit şi programaţi să vadă în beznă totală. Ideea e să vândă cât mai mult posibil din această patrie, dar ce să facă, bieţii, dacă n-a rămas decât o pălmuşoară din ea?

La şedinţele parlamentului toţi o fac pe cristalinii. Dacă te uiţi la feţele lor, ai impresia că doar în această dimineaţă şi-au scos nimbul şi l-au dus la lustruit. Par atât de smeriţi, că într-adevăr crezi în lacrimile lor de mărimea perlelor, atunci când văd că mor copiii de foame, iar burţile lor, atârnate peste centură, se pare că nu ne mai deranjează. Acolo s-au concentrat toţi nervii adunaţi în timpul “muncii” lor asidue. Cel mai smeriţi par, însă, în ajunul alegerilor, astfel încât oamenii decid să-i voteze nu pentru promisiuni, ci, pur şi simplu, pentru că li se face milă de ei. Cum aşa, sărmăneii, să piardă puterea? Or înnebuni. Iar “odihna lor forţată” tot noi va trebui s-o achităm.

Hai să-i mai alegem o dată. Ne vor fura, tremurând de teamă ca nu cumva să le afle cineva un cont bancar sau vreo firmă off-shore. Nopţile vor avea coşmaruri, atunci când oamenii şi-ar cere salariile binemeritate, iar ziua vor umbla cu pungi pe sub ochi, de nesomn. Pentru toate acestea, poporului nostru, sensibil din fire, i se face milă atât de ei, cât şi de nervii lor atâtnaţi peste centură. Această “milă” le-a dat curaj funcţionarilor, astfel încât nu se mai ascund, “muncesc” ziua în amiaza mare. Târâie deja nu cu sacii, dar cu tancurile, de li se face lor înşişi ruşine de atâta curaj. Ce-i drept, chiar şi ei caută logica tolerării lor: toată lumea ştie, există chiar şi dovezi, dar nimeni nu-i pedepseşte.

Guvernanţii noştri, zi de zi, îşi aşteaptă pedeapsa, cum aşteaptă credincioşii mântuirea, dar ea, pedeapsa, nu mai vine. O aşteaptă pe iahturile din Maldive. Au urcat până şi pe turnul Eiffel să vadă dacă nu vine. Au pregătit chiar şi pâine cu sare, dar ea tot nu mai vine. În absenţa unei pedepse, aceştia şi-au închipuit că sunt atotputernici. În consecinţă, le-au declarat război altora, tot alde ei, trimiţându-i la pârnaie, pentru că nici “sfinţii” nu suportă concurenţa, mai ales multimilionară.

Matei ABUR