Cu şefu’, la o partidă de poker

Dialog în TramVAI, cu un poliţist sub acoperire

— Mai e corupţie în poliţie?

— Dar cum vă imaginaţi, cineva vine încolo pentru salariu?

— Dar cum circulă banii, mita prin comisariate?

— Să nu cădeţi de pe scaun, când veţi auzi ceea ce vă voi spune eu…

— Stau bine. Mă ţin strâns de scaun…

— Nu cumva vă închipuiţi că banii umblă prin comisariate aşa, dintr-un birou în altul, până ajung la şefu’? Sau nu cumva credeţi că mita este dată prin contabilitate?

— Nu mai sunt atât de naiv, ca să-mi imaginez aşa ceva…

— Cea mai sigură metodă este jocul în cărţi. De fapt, pentru o mai bună siguranţă e nevoie să inviţi şefu’ la o saună…

— Ce ai în vedere?

— De obicei, superiorii ştiu foarte bine care sunt cazurile în care circulă bani… Contrabanda, migraţia ilegală, stupefiantele, aurul… Aşa cum schemele de corupţie sunt bine puse la punct, nu ai cum ascunde banii pe care îi ai din asemenea cazuri. De exemplu, ai reţinut un contrabandist… Până a oficializa cazul, ai ceva timp pentru negoţ. Dacă înţelegi că nu prea există probe, sau că a fost încălcată procedura de reţinere, atunci mai bine e să accepţi banii acestuia, decât să-l închizi, ca, apoi, sumele de care ai putut beneficia tu, să fie plătite procurorilor şi judecătorilor, pentru eliberarea celui reţinut. Chiar rămâi prost, dacă se întâmplă asta. Nu poţi dormi noaptea, când calculezi câţi bani puteau fi ai tăi, dacă individul reţinut era eliberat fără probleme…

— Deseori iei decizii în favoarea buzunarului tău?

— Sunt şi eu ca majoritatea colegilor mei. Excepţiile sunt puţine…

— Dar cum ajung, totuşi, banii la şefu’?

— La saună. Inviţi şefu’ la saună. Nimeni nu interzice acest lucru. Nicăieri nu-i scris că şefu’ nu are dreptul să meargă la saună. Acolo, îi propui o partidă de poker. Nicăieri nu-i scris că şefu’ nu are dreptul să joace câte o partidă în cărţi. Chiar de la început anunţi suma pusă la bătaie. Banii, bineînţeles, sunt cu tine. Nu poţi juca cu şefu’ pe datorie. În toată această poveste eşti conştient de la bun început că tu vei pierde. De fapt, şi şefu’ ştie că a fost invitat la saună ca să câştige o partidă de poker… Şi câştigă. Aşa, mita pe care trebuie să o plăteşti şefului este transmisă printr-un joc în cărţi. Nimic interzis. Totul este sigur. Nimeni nu poate fi acuzat de corupţie, adică de dare sau de luare de mită. Dar ce, nu aţi ştiut?

— Prima dată aud…

— Scuzaţi, trebuie să cobor. Asta e staţia mea, la revedere.

Pentru conformitate, Ionel CATANI

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *