Principală  —  Pamflet   —   Conducătorii R. Moldova, mulţumiţi atunci…

Conducătorii R. Moldova, mulţumiţi atunci când criminalitatea creşte?

Situaţia criminogenă din ţară este stabilă, iar creşterea înregistrată în statistici este interpretată greşit. Totodată, numărul infracţiunilor, descoperite în ultima perioadă, creşte. Nu sunt declaraţii date la nimereală de cineva fără legătură cu realitatea, ci de unii dintre cei mai importanţi oameni din stat, procurorul Valeriu Zubco, ministrul de Interne, Dorin Recean, şi chiar şeful statului, Nicolae Timofti.

Luni, 15 octombrie, a avut loc şedinţa Consiliului de Securitate al R. Moldova. La eveniment au participat preşedintele, premierul şi liderul Parlamentului.

Procurorul General, Valeriu Zubco, şi ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, au declarat că situaţia criminogenă din ţară este stabilă. Potrivit lor, creşterea statisticilor este interpretată greşit. “Avem o creştere a statisticii, însă cifrele trebuie interpretate corect. Pot să vă spun că până nu demult infracţiunile cu privire la violenţa în familie nici nu erau înregistrate. Nu exista în trecut cadrul legislativ. Deja, acestea se vor înregistra, deci vor creşte şi statisticile”, a spus ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, citat de Unimedia.

De cealaltă parte, Procurorul General, Valeriu Zubco, a menţionat că efectele crizei se fac simţite. “Criza a influenţat situaţia în domeniul infracţiunilor. 50,9% sunt infracţiuni patrimoniale. Jumătate din infracţiuni sunt patrimoniale. Acesta este efectul crizei”, a conchis sursa, citată de acelaşi portal de ştiri.

Preşedintele Timofti a menţionat că i-a plăcut discuţia cu şefii organelor de forţă. “Sunt bune rapoartele. Mi-au plăcut. Se vede că s-a muncit. Situaţia la capitolul criminalitate nu e atât de bună, dar nici atât de rea. Ne îngrijorează faptul că există un nivel de criminalitate în R. Moldova. El există în toată lumea, dar acum vorbim de noi. Am constatat că MAI şi PG întreprind măsuri pentru a prinde persoanele care stau în fruntea grupărilor criminale. Am rămas satisfăcut de această şedinţă. Peste un an vom vorbi despre o situaţie mult mai bună”, a spus Nicolae Timofti, citat de Unimedia.

De precizat doar faptul că, de la începutul acestui an, în R. Moldova au fost înregistrate peste 25 de mii de infracţiuni. Cea mai mare creştere, de aproape 30 la sută, se atestă în cazul infracţiunilor excepţional de grave, anunţă publika.md