Principală  —  Pamflet   —   "Colonelul" Krîlov face percheziţii

„Colonelul” Krîlov face percheziţii

276-colonelImaginea Poliţiei este grav afectată nu doar de bătăuşii de la 7 aprilie, ci şi de persoane mai aşezate, ca vârstă, cum e şi Oleg Krîlov, fost angajat al MAI.

La 9 mai, după evenimentele oficiale dela Memorialul Eternitate, în uniformă de angajat MAI, cu epoleţi de locotenent-colonel şi cu panglica negru-oranj la piept, Krîlov a intrat într-o cafenea de la intersecţia străzilor Vasile Alecsandri şi Alexandru cel Bun din oraşul Chişinău, să-şi întărească dispoziţia şi starea de sărbătoare cu un pahar de tărie.

La vederea unei femei, Krîlov nu a rezistat ispitei şi a încercat, în fel şi chip, să o „agaţe”, deşi aceasta era în anturajul soţului său şi a unui prieten de familie şi nu i-a dat niciun motiv.

A privit-o, după care a început să o acuze că ea ar fi… hoaţă şi a cerut să o percheziţioneze. Geanta doamnei a fost răsturnată pe o masă din acel local, iar maiorul s-a adâncit în căutări febrile. Printre altele, Krîlov zicea că i-ar fi dispărut un telefon mobil, dar nu a explicat de ce a ajuns să-l caute în geanta unei femei necunoscute.

Nenorocul lui Krîlov a fost nimeni altul decât soţul femeii, care l-a surprins, în imagini foto, în plină acţiune percheziţională.

După care, la Circ în TramVAI am primit următorul mesaj: „Privesc pe camera telefonului mobil cum un poliţist în uniformă de locotenent-colonel (apropo, acum 5 minute consuma vodkă în cafenea, unde am avut nenorocul să intru şi eu cu soţia) percheziţionează geanta soţiei mele. Actiunea a numit-o DOSMOTR. Motivul expus de politist: i-au furat telefonul mobil. Nu cred în dreptate din partea procuraturii-apărătoarei de drept, dar poate cineva cunoaşte persoana care s-a numit Krîlov (legitimaţia nu a prezentat-o din motiv că ar fi lăsat-o în automobil – (înţeleg că se mai urca şi la volan după vodka din cafenea). Anexez pozele. Poate îl cunoaşte cineva”.

Cetăţeanul, totuşi, a depus o cerere la Procuratura Generală şi la MAI, iar Circ în TramVAI a încercat să-l identifice pe poliţist. Serviciul de Presă al MAI ne-a ajutat să identificăm persoana din poze, confirmând că acesta este, într-adevăr, un fost angajat al Unităţii 1001, Oleg Krîlov, eliberat din structurile de Interne în grad de maior. Am fost asiguraţi că investigaţiile MAI nu se încheie aici şi că acestea vor continua pentru a pune punct oricăror alte tentative de denigrare a structurilor de Interne de către cetăţeanul în uniformă de poliţist, Oleg Krîlov.

Circ în TramVAI a încercat să afle cum de s-a întâmplat ca maiorul Krîlov să aibă, totuşi, pe epoleţi două steluţe, arătând, deci, a locotenent-colonel. Ne-a răspuns la aceste întrebări înşuşi Krîlov, care a confirmat, în semivoce, că el nu e locotenent-colonel, ci maior… Acesta, însă, nu a putut preciza care articol al Codului Penal i-a permis să-şi mai agaţe o steluţă pe epoţelii de maior sau care prevedere legală i-a permis, eventual, să îmbrace uniforma altcuiva, pentru „operaţiunea DOSMOTR”.

După cum decurg lucrurile, familia percheziţionată nu va lăsa baltă cele întâmplate. Eventual, vom reveni şi noi…

Vodka Smirnoff