Cine ţine banii în saci?

Mihai Ghimpu, preşedintele PL, susţine că există persoane care deja încearcă să-l restabilească pe Ion Muruianu în funcţia de preşedinte al Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), contra unor sume impresionante de bani.  Declaraţia a fost făcută după şedinţa Parlamentului din 5 iulie.

“Ştiu că unii deja umblă cu torba cu bani pe la Curtea Costituţională, dar mai ştiu că magistraţii de acolo sunt corecţi”, a precizat Ghimpu. “Nu văd motive ca Curtea Constituţională să declare neconstituţională hotărârea Parlamentului”, a mai adăugat el.

Liberalul nu a vrut, însă, să spună la cine s-a referit, dar a dat asigurări că va face dezvăluiri mai târziu. “În afară de comunişti mai sunt şi alţii care au bani, care au falimentat întreprinderi”, a precizat acesta.

Procuratura Generală (PG), Serviciul de Informaţii şi Securitate (SIS), Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), Ministerul Afacerilor Interne (MAI) şi chiar Serviciul Fiscal de Stat s-au autosesizat după declaraţia fostului preşedintele interimar. Aceştia au demarat un şir de investigaţii pentru a găsi vinovaţii.

Doar că, surpriză. Contactaţi de  reporterii Circ în tramvai, oamenii legii ne-au declarat că ei nu caută persoanele care vor să dea mită pentru a-l repune pe Ion Muruianu în funcţia de preşedinte al CSJ, ci vor să depisteze cine sunt infractorii care ţin banii în saci, acasă, fără a-i depune la bancă, favorizând astfel inflaţia. Oamenii legii doresc de asemenea să investigheze dacă banii din acei saci au fost sau nu declaraţi la FISC. În caz că vor găsi destule probe, cei care ţin banii în saci, vor fi amendaţi.

Vladic Bogătaşu


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. vera

    P O V A T A

    Cine tine bani’n saci?
    Acei – mai tare sugaci,
    Care griga mare n-au;
    Nici de cat,nici de oras,

    Umbla ca vintu-n cimpie;
    Muruianu,sa revie,
    Dar e batrinel si ras,
    Muruianu vostru las,

    Ce-a pierdut multe dosare,
    Saracind, poporul, care,
    Plateste mereu naloguri;
    Din sudoare si din chin,

    Pentru orice – “vinovat”,
    Ce la CEDO-a cistigat!
    “Posla, vedima, na turbinca!”,
    Zice omul ca Ivan,

    Muruianu-i de nimica,
    Locul lui e pe divan!
    Nu’nnaltati,”maimuta”‘n slava,
    Nici pe rosii – democrati,

    Fiindca n-o sa iasa treaba;
    Banii, cheltuiti,degeaba!
    Mai bine, ginditi, cu capul,
    Apoi, desertati, tot sacul!

    In folos, pentru popor,
    Sa culeaga, Statul,rod;
    Pentru copii si popor,
    Un trai – mai bun si cu tolc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *