Principală  —  Pamflet   —   "Ce aşteaptă Ghiţă?", "De ce…

„Ce aşteaptă Ghiţă?”, „De ce este fericit Ghiţă?”

Panourile publicitare cu acest conţinut au împânzit capitala R. Moldova. Cei care trec pe alături îşi tot pun întrebări legate de sensul mesajelor publicitare de pe aceste panouri.

Chişinăuienii spun că e vreo „prostie” la mijloc. „Cu siguranţă, aceste mesaje vin de la un politician. Culoarea roşie ne indică la Dodon, pentru că, deşi sunt roşii şi ei, comuniştii nu se joacă cu alde Ghiţă”, spune, analizând, Teofil Codru.

„Eu cred că doar cei cu bani pot instala aşa urâciuni. Ori Şelin, ori Dodon… Până la urmă, nu prea contează, deoarece amândoi sunt dintr-o bucată”,  spune plictisită Olia Chira.

Italianul Alfredo Lorenzo Ferrari a fotografiat panoul şi l-a postat în internet, însoţindu-l cu un text în italiană. Astfel, el le spune tuturor italienilor şi italiencelor că, la Chişinău, punctele „strategice” ale oraşului sunt „tapeţate” cu billboarduri ciudate. Alfredo spune că, iniţial, el nu a putut  înţelege sensul, dar apoi, datorită cravatei de culoare roşie, a început să înţeleagă câte ceva … „În opinia mea, cineva vrea să-l distreze pe Voronin, după ce din PCRM au fugir mai mulţi politicieni importanţi”, scrie Alfredo Lorenzo Ferrari.

Aglaia Vântu ne-a trimis la redacţie câteva versuri de Pavel Stratan, intitulate „Liza şi Ghiţă”. Aglaia crede că anume despre Ghiţă al Lizei este vorba. „El a aşteptat o habă de vreme, iar acum este fericit, cu Liza lui”, crede Aglaia.

«Odată i-a plăcut lu’ Liza de-un bărbat,/ Bărbatu’ Ghiţă, da, da’ Ghiţă-i însurat/ De ciudă Liza bea pahar după pahar/ Ulcioru-i gol, da’ ea cu vin îl imple iar/ Şi Ghiţă-a ei măcar să nu fi fost măgar/ Să-t’ zis deodată «nu», era să fie clar/ Da’ din pricina lui că fata l-o iubit/ Ea fericită nu-i, da’ Ghiţă-i fericit, fericit…»