Când sună ceasul lui Gaburici?

Premierul Chiril Gaburici nu a investit în CV. N-a dat nici doi bani pe el. Adică umblau universităţile şi cereau taxe de la el în schimbul unei diplome, dar el nu s-a lăsat înduplecat. N-a plătit şi n-a luat diplome. Viitorul premier era vizionar şi a înţeles încă de pe băncile şcolii că nu-ţi aduce o diplomă cât îţi aduce o relaţie, aşa cum nu-ţi aduce anul cât îţi aduce ceasul. Cu atât mai mult CV-ul nu aduce cât aduce un ceas.

La momentul în care Chiril Gaburici a devenit premier şi a ieşit la iveală problema lipsei sale de studii, dar mai ales – a lipsei diplomelor care ar atesta că omul a studiat pe bune, mulţi au crezut că a fost desemnat premier într-un ceas rău. Dar, de fapt, toată cariera ulterioară a studentului nediplomant Gaburici a fost parcă lansată într-un ceas de bun augur: o carieră de succes într-o companie internaţională, ba chiar europeană – e de invidiat şi pentru unii absolvenţi cu diplomă roşie ai Universităţii Harvard. Altă oră fericită din viaţa sa s-a întâmplat la Baku, când a ţinut cununia unui mariaj politic transfrontalier, devenind deja el însuşi fin al unui naş de asemenea parte într-un puzzle politic. Aşa, ceasul succesului a bătut mai devreme şi Chiril Gaburici cel-fără-CV a ajuns să devină premier în ţara în care nu a obţinut nicio diplomă de studii. Mai mult chiar, a ajuns premier al unui Guvern ultra-asociat la Uniunea Europeană, cu tot cu valorile acestei uniuni privind educaţia, transparenţa, meritocraţia, onestitatea şi alte componente ale democraţiei avansate şi dezvoltate.

Dacă privim la toţi oamenii de succes ai planetei din epoca modernă şi alte epoci, descoperim o mulţime de personaje exmatriculate care au ajuns să deţină funcţii de top în companii private, dar mai puţini în instituţii de stat, şi e cu totul complicat să găseşti un premier fără diplomă de studii. Exmatriculaţii de pe glob au creat o asociaţie profesională şi discută succesul incontestabil al lui Gaburici.

După ce au studiat amănunţit comportamentul, exmatriculările, transferurile de la o instituţie la alta, insuccesele academice luate la rând, dar şi comportamentul alimentar, sentimental, social, financiar al lui Chiril Gaburici, a fost descoperită o trăsătură unică care îl deosebeşte de alţi exmatriculaţi de succes. Or, Mark Zuckerberg a abandonat şi el Universitatea Harvard, dar n-a ajuns Secretar de Stat al SUA, doar şef la propria companie. Şi Brad Pitt a abandonat facultatea cu două săptâmâni înainte de absolvire, dar nu-l găsim în senatul SUA, doar prin nişte filme colea. Şi Steve Jobs a abandonat ruşinos studiile, dar aşa şi a murit într-o companie privată. Lady Gaga, Bill Gates, John Lenon, Al Pacino, Walt Disney, Coco Chanel – toţi par nişte luzeri perdanţi în faţa premierului Gaburici: care a fost exmatriculat-catapultat drept în fruntea Guvernului! Deci, care e secretul? Banii? – Nu, fiecare dintre cei nominalizaţi a câştigat mult mai mulţi bani decât Gaburici. Alimentaţia? Nu, fiecare dintre cei nominalizaţi are un meniu foarte echilibrat. Comportamentul vestimentar, accesoriile? Da! În timp ce Zuckerberg şi Jobs s-au afişat mereu în nişte malete şi tricouri de un dolar duzina, Chiril Gaburici şi-a ales nmereu ţinute valoroase, dar mai ales – ceasurile. Ceasurile sale nu stau singure să ticăie în uitare, sunt în colecţie, de la Breguet, Bentley, Hublot, Roger, Vacheron.

Gaburici a preţuit orele de la exmatriculare până la avansare. Le-a purtat la ceasuri aurite, le-a urmărit la cadrane de cleştar. Aşa i-au părut anii cât ceasul, iar zilele cât secundele. Acum totul e rezolvat. Zilnic, el îşi pune câte un ceas scump la mână şi merge la Guvern. Nu are nicio importanţă că situaţia economico-financiară din R.Moldova e ca o bombă cu ceas, important e să îţi trăieşti ceasul de slavă din plin.

Afară, presa se dă de ceasul morţii cu scenarii pesimiste că „poţi să cumperi un ceas, dar nu poţi cumpăra timpul”, că „ceasul pierdut nu-l întoarce anul”, degeaba îi cântă unii „Ultima oră, ultima oră, mai stai, nu te duce”. Chiril Gaburici le mulţumeşte tuturor şi vine în fiecare zi la lucru la ora fixă.

Marian Şura-Mura
! Acest text este un pamflet şi trebuie citit ca atare

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. Iacob Tofan

    24.05.2015

    Rezumat mai conchis la meditațiile publice

    Domnilor și Doamnelor, Demnitari de Stat!
    Domnilor și Doamnelor, Stimații mei concetățeni!
    La începutul anului 2015 ( nu la jumătate sau final de an), leul s-a devalorizat cam cu 100%, iar prețul medicamentelor a crescut cu 75% ?
    De ce în această situație pensia a fost indexată NUMAI cu 7,95%?
    De ce și-a permis fostul Ministru al Educației D-l Mihail Șleahtițchi să facă o inițiativă legislativă
    Anti-Constituțională (mă refer la concedierea
    pedagogilor la atingerea vîrstei de pensionare, chiar dacă starea sănătății le
    mai permite de a munci. Această inițiativă e foarte comodă managerilor
    coruptibili )? Constituția doar n-a fost modificată.
    De ce Parlamentul RM a acceptat așa o inițiativă legislativă Anti-Constituțională?
    De ce și-a permis Președintele Nicolae Timofte să pronunțe în fața cetățenilor întregii țări în cadrul emisiunii
    “Moldova în Direct” de la 1 octombrie 2012 la o întrebare simplă de tot un răspuns pe nota unu (întrebarea se referea la legimitatea concedierii pedagogilor la atingerea vîrstei de pensionare)?
    De ce Curtea Constituțională, după ce sesizarea deputatului Sergiu Sîrbu (mă refer la aceeași concediere a pedagogilor la atingerea vîrstei de pensionare ) a fost „clocită” aproape nouă luni, a admis Hotărîrea Anti-Constituțională din 23 aprilie 2013 ?
    De ce nu se efectuiază modificări în Legea Discriminatorie de Pensionare, care servește drept mijloc de producere a criminalilor bine instruiți, care se pricep la comiterea crimelor din orice domeniu vital?
    De ce nu se efectuiază modificări în Legea despre Salarizare, care permite ca unele persoane să primească salarii de milioane iar cei de rînd abea să ajungă la 2-3 mii de lei lunar?
    De ce Demnitarii de Stat primesc Îndemnizații pentru anii munciți în cazul ieșirii la pensie iar poporul simplu n-are acest drept ?
    De ce cetățenii de rînd sînt trimiși chiar și după 50 de ani de muncă cu un “Șut în fund” la o pensie mizerabilă, iar Demnitarii de Stat – cu o pensie admisibilă, și în plus, cu o îndemnizație de sute de mii de lei pentru anii munciți, chiar și după ce au fost prinși cu luare de mită?
    De ce Domnul Radu Panțîru, reprezentantul Moldovei la CEDO, atît de ticălos a respins cererea înaintată
    de mine. Consider, medalia-i va fi acordată.
    De ce Departamentele formate în RM fac numai, și numai HALTURĂ?
    De ce Departamentele prestatoare de servicii schimbă costurile serviciilor prestate conform unui contract încheiat anterior? (Telecomul )
    Exemplu proaspăt: De la Oficiul Cadastral Edineț, Filiala Î. S. “CADASTRU” am solicitat și am obținut Extras
    din Registrul bunurilor imobile pentru efectuarea tranzacțiilor, care dăunăzi am constatat are termen de valabilitate două luni, adică peste o săptămînă pot face cu el orice, numai nu ceea pentru care a fost solicitat.
    De ce Demnitarii de Stat emit Decizii, Hotărîri și Legi strîmbe și nechibzuite?
    De ce nu este considerat criminal de Stat sponsorul lui Ilan Shor, liderul Ravnopraviei ?
    De ce Demnitarii de Stat, care au știut despre furtul banilor cu sacii de la băncile Statului au tăcut, adică, de ce hoții de bănci sînt protejați?
    De ce sînt protejate, chiar și ideile unor Demnitari incompetenți?
    De ce sînt protejați separatiștii din Tiraspol și cei din țară?
    De ce POPORUL SIMPLU este protejat numai în ZIUA VOTĂRII ?
    Am primit și de la Consiliul Suprem al Magistraturii o “spălare pe mîini”. … După unsprezece apeluri la ei.
    De ce? De ce? De ce? Primii din acest material, nu răspund.
    Ei au alte ocupații. Și deaceea au ajuns la gradul superlativ al incompetenței, insuportabilității și ineficienței.
    Aceasta se întîmplă din cauza că:
    Demnitarii de Stat ne consideră pe noi “GUNOAIE”, sau altceva din această categorie.
    Haltura mîrșavă guvernează Republica Moldova timp de 24 de ani, ceea ce a dus la un mare haos, iresponsabilitate,
    dezorganizare, distrugere totală și promovarea incompetenței.
    HALTURA, CORUPȚIA, LIPSA OMENIEI ș. a. m. d. sînt GROPARII Republicii Moldova!!!!!!!
    P. S. Domnilor și Doamnelor, Stimații mei concetățeni!
    Pînă nu demult n-am fost de acord cu mișcarea unionistă. În condițiile actuale, nici peste încă 25 de ani nu scapă Moldova de așa o conducere, deaceea sînt de acord și cu aceștea. Cu actuala conducere – nimic la sfîrșitul
    tunelului. Bravo celor îndrăzneți, care s-au aranjat unde au dorit peste hotare.
    Noi am rămas în mocirlă. Păcat.
    Am meritat ceva mai bun.
    Demnitarii de Stat ne-au creat această mocirlă, implementîndu-și interesele lor personaleși de partid.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *