Calul — la grădiniţă, copitele — în listele electorale

293-calScandalul cărnii de cal, care a ajuns în farfuriile picilor de la „Foişor”, generează noi şi noi dezvăluiri pentru publicul din R. Moldova.

Muşchiul de cabalină era adus nerefrigerat la grădiniţă. Carnea nu era transportată într-o maşină frigorifică din motive lesne de înţeles, deoarece calul poate răci la şold, la vezică, la gâtiţă şi la alte organe. Doar n-ai să le pui în farfurioare copiilor, la prânz, un căluţ răcit!

Celelalte părţi neutilizate ale cailor care şi-au lăsat macra la grădiniţă nu se pierd. Cozile se duc la fabrica de viori şi la cea de peruci, dinţii – la protezare, oasele – la fabrica de salam, gelatină şi făină.

Rămâneau copitele cu potcoave cu tot, care nu prea puteau fi folosite, din cauza odiosului fapt că drumurile de la Bardar sunt cam nemăturate, iar caii scrişi la sacrificare nu aveau nici sală de baie, nici spa, nici măcar un cabineţel de pedichiură cabalină. Deci ce poţi să faci cu nişte copite nespălate de cai morţi – mâncaţi deja de nişte copii?

Soluţia au găsit-o chiar picii de la grădiniţa “Foişor”. După ce au prânzit cuminţi câte o farfurie de “perlovkă” cu „căluţ înăbuşit forţat”, copilaşilor li s-a propus să participe creativ la soluţionarea problemelor producătorilor de cai decedaţi care salvează achiziţiile publice de carne de vacă. Chestiunea concursului a fost intitulată “Ce facem cu copitele de cai morţi?”.
Picii, cu buricele întinse de “perlovkă”, s-au năpustit cu ideile: “Să le mănânce ucigaşul calului!”, “Să le folosească pentru politicienii care merg în patru labe”, “Să şi le pună în cap”, “Să le pună la urechi”, “Să le facă mărgele”.

Unul dintre copii, după ce a tras un râgâit cu arome din meniul consumat, a ridicat mâna şi a aşteptat cuminte să i se dea cuvântul: “Vin alegerile. Să fie folosite în stil comunist, la completarea listelor electorale!”

“Woooow!” – a exclamat educatoarea. „O soluţie! Morţii din liste nu vor avea doar nume, ci şi copite!”. Copilul învingător a primit o porţie suplimentară de sos de zgârciuri de cal. Pentru asta băieţelul a emis şi o variantă de succes pentru ferma de vaci cu cozi de cal de la Bardar: “Să se deschidă acolo o fermă de căluţi de mare. Ei nu au copite şi nu vom avea deşeuri după alegeri”.

Căbăliţă Cabalet


Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *