Principală  —  Pamflet   —   Bălţi. Notarul şi nora

Bălţi. Notarul şi nora

În 2008 am avut treabă pe la un notar. Nefericită întîmplare. Unul din acele evenimente care-ti face viaţa jalonată de o mulţime de acte administrative. Un monstru din hîrţoage care până la urmă ajunge să ne re-definească pe fiecare din noi. Să ne reducă la nişte entităţi abstracte si amorfe clasate în categorii bine calibrate.

În fine, să revenim la notar. Carele notar se află în oraşul Bălţi. Carele oraş se află în Republica Moldova. Cel puţin de iure. Bălţenii o cam uită, dar să ştiţi că chiar aşa este. Am verificat pe hartă.

Deci, într-o dimineaţă de vară am venit la respectivul notar să mai „regularizăm” din acte. După o aşteptare de vre-o două ore în antecamera am fost primiţi de Doamna Notar. Iniţial am încercat să sun să fixez un rendez-vous, dar mi s-a spus clar şi răspicat: „V poreadke zhivoi Oceredi”!!!

Ei dacă-i oceredi, atunci oceredi, ce-ai să-i faci? Moldovenii întotdeauna m-au impresionat prin lipsa totală de respect faţă de timp. Faţă de timpul celuilalt, dar, şi mai bizar, faţă de propriul timp.

Într-un sfîrşit, după o dimineaţă pierdută, am fost chemaţi la notar în cabinet. Noi i-am spus păsul, notarul ne-a anunţat preţul şi… cam atât pentru primul epizod. Rămînea să revenim „după masă” să luăm actele.

Ziceam că vom reuşi să trecem şi pe la cadastru până la închidere, astfel încât să nu pierdem decât o zi. Nu a fost să fie…

Cînd am revenit „după masă” am descoperit cu stupoare că actele erau perfectate în… limba rusă În scurta noastră întrevedere de „dimineaţă” am fost întrebat în ce limbă doresc să fac actele. Întrebare care oarecum m-a mirat: eu, naivul, crezând că actele sânt perfectate în limba de stat. Precizasem, deci, că le vreau în română!

— Dumneavoastră cred că nu aţi precizat că doriţi actele în limba moldovenească!

— Ba da, Doamnă, vedeţi ce aţi notat pe foiţă. (Eram sigur că notase, am văzut-o cu ochii mei).

Doamna Notar s-a apucat demonstrativ să caute printre fiţuici. Da. Într-adevăr, menţionasem că doresc ca actele să fie perfectate în limba de stat… Totuşi a mai făcut o tentativă.

— Da nu vă este totuna? La noi sunt acceptate şi în limba rusă.

Aţi prins nuanţa? Extraordinar: eu şi Doamna Notar nu locuiam în aceeaşi ţară! Opoziţia „la noi” vs. „la voi” mi se arunca în faţă drept o realitate consumată. Ori făcea aluzie la faptul că lucrurile s-au cam schimbat de cînd plecasem în Franţa? În ambele cazuri, însă, „la noi” şi „la voi” face referinţă la acelaşi spaţiu teritorial…

— Nu, zic, nu-mi este „totuna”. Şi dacă mâine se schimbă „vlastiu” (eram în 2008) ? Şi dacă am nevoie de actele respective pentru administraţia română, ce mă fac? Sa îmblu să le traduc?

Recunosc, intenţionat am exagerat şi am continuat jocul în acelaşi registru: „la noi”/ „la voi”.  Dar dreptatea era, totuşi, de partea mea. Păcat doar că pierdusem ziua şi se anunţa şi jumatatea din ziua următoare pierdută la fel.

— Bine, zice, reveniţi mâine dimineaţă şi veţi lua actele. Da să ştiţi că degeaba sunteţi aşa, uite noră-mea este rusoaică şi ne înţelegem foarte bine.

Fraza de la urmă chiar nu am înţeles la ce servea. Şi ce înseamnă să fii „aşa”?

Am revenit a doua zi dimineaţa. De data asta nu am aşteptat decât vre-o 20 de minute. Am intrat în cabinet. Am luat actele. Erau în română/moldovenească/limba de stat. Am zis că ar fi bine de verificat. Bine-am zis. Mamăăăăă! Am notat greşelile. Multe greşeli.

— Ne iertaţi, dar noră-mea este rusoaică.

Aha, iaca care este buba… Semeinyi podread! Traiască Gorbaciov şi Perestroika! Revenim după masă. Recuperăm actele. Le recitim cu mare atenţie. Parcă totul este bine. Scoatem carboava. Gata! Se pare că dovedim şi la cadastru.
La ghişeul cadastrului doamna a luat actele şi a început verificările de rutină.

— Nu merge, nu pot să le primesc!

— ????!!!!!

— Sînt greşeli. Este scris greşit numele.

Nu mă aşteptam. Parcă citisem cu mare atenţie. Nu mă aşteptam ca „nora” să nu fie capabilă barem să copie un nume de pe buletin. Hai înapoi la notar.

Doamna Notar s-a făcut verde la faţă. Sutuaţia devenea anecdotică şi depăşea orice conflict et(n)ic posibil. Ne-a rugat să aşteptăm în antecameră şi în 15 minute a făcut modificările necesare. De data asta totul era corect. Ce folos? La cadastru trebuia să mergem a doua zi…

Vitalie Vovc, Paris, Franţa

(după http://vitalie.vovc.over-blog.com)