Principală  —  Pamflet   —   Anunţ matrimonial: Vreau să mă…

Anunţ matrimonial: Vreau să mă mărit cu un preşedinte

Bună ziua, dragă redacţie,

Mă numesc Moldova, sunt din estul Europei, ruptă din România, aşezată lângă Ucraina şi cu un picior în Rusia.  Sunt tinerică, chiar dacă am o istorie prin toate imperiile, şi frumuşică, chiar dacă pe cei 350 km lungime vezi numai gunoaie, cruci şi terenuri nearate.

Vorbesc mai multe limbi, dar nici pe una aşa cum trebuie, oficial vorbesc moldoveneşte, chiar dacă în suflet mă rog în româneşte, ca să fiu glamour încerc în engleză, dar până la urmă oricum îmi iese din gură ruseşte.

Am studii superioare, şi multe universităţi, ştiu juridică, economie, management, americanistică, fiziofilologocosmonautică…şi totuşi stau prost cu banii…sunt şomeră, aşa mă mai ajută unii admiratori.

Am o relaţie mai veche cu Rusia, un băiat bogat, magnat, dar cam gelos şi posesiv, cum vorbesc cu alţii, cum se supără şi îmi scumpeşte gazul!

Mai ies la dans cu UE, dar el are prea multe cerinţe, vrea şi curat, şi mâncare, şi la lucru, şi doctorat…nu rezist, obosesc, mă plictisesc şi apoi îl sun pe SUA, ăsta-i mai smolit, dar tot frumos, nu mă iubeşte din toată inima, dar are interesssss….

Când mi-i greu pe suflet şi nu ştiu care mă minte mai mult, mă jelui celei mai bune prietene ale mele, Romani(t)a, eu, de fapt, am dus-o de nas de multe ori, dar ea îi fată de treabă şi trece peste toate…

Acuma eu scriu această scrisoare ca să vă rog să  îmi găsiţi un Preşedinte, trebuie urgent să mă mărit cu el pentru ca am nevoie de bărbat în casă, trebuie cineva să îmi acorde sprijin, să meargă cu mine la nunţi, cumetrii, să putem şi noi boteza, cununa…ca toţi moldovenii. Îmi trebuie Preşedinte şi ca să aducă un ban în casă, că o femeie singură se descurcă mai greu, şi apoi, am uitat să vă zic că am şi eu un copil, îl cheamă Poporul, şi el are nevoie de tată, că tot umblu din bărbat în barbat şi e exemplu urât, ce-o să crească Poporaşul meu? Dar îi trebuie şi lui o voce de bărbat, care să îl dojenească când greşeşte, să mai scoată cureaua din când în când, să joace fotbal cu el, să îl înveţe a face vin, să îl povăţuiască cum să se comporte în lume sau cu o fată…

Ca să vă fie mai uşor să îl potriviţi pentru mine, am să vi-l descriu cum să arate:

Frumos, ca să moară de ciudă şi România, şi Ucraina, şi toate fetele de pe globul ăsta!

Deştept, să tacă toţi când a scoate el vreo vorbă şi mai ales să poată vorbi în toate limbile, dar cel mai bine româneşte!

Prietenos, eu sunt femeie petrecăreaţă, am mulţi camarazi, sărbători tot atâtea, aşa că trebuie să se împace cu toţi şi cu toate, să nu caute ceartă din nimic şi să nu ţină mânie!

Să aibă maşină, casă, vilă, bani, ca să nu mă mulgă pe mine şi să nu trăiască pe spatele meu, că tare proastă am mai fost şi mulţi au mai profitat de mine!

Şmecher, să iasă din orice încurcătură şi să îl ducă capul să nu intre în altele.

Onest, ca să servească drept bun exemplu pentru Poporul meu.

Să nu bea până se îmbată, să nu fumeze, să mănânce sănătos şi să facă sport!

Asta e tot!

Vă rog să mă ajutaţi să îl găsesc, şi chiar de-o avea vreo două – trei defecte, trec cu vederea, dar numai nu multe!

P.S. Am uitat să zic că mă mărit doar cu un contract matrimonial, că dacă nu se ţine de cuvânt şi îmi jigneşte vreodată Poporul, apoi, păzea!

Blog Natalia Efros,  efrosnatalita.wordpress.com