Anunţ matrimonial: Vreau să mă mărit cu un preşedinte

Bună ziua, dragă redacţie,

Mă numesc Moldova, sunt din estul Europei, ruptă din România, aşezată lângă Ucraina şi cu un picior în Rusia.  Sunt tinerică, chiar dacă am o istorie prin toate imperiile, şi frumuşică, chiar dacă pe cei 350 km lungime vezi numai gunoaie, cruci şi terenuri nearate.

Vorbesc mai multe limbi, dar nici pe una aşa cum trebuie, oficial vorbesc moldoveneşte, chiar dacă în suflet mă rog în româneşte, ca să fiu glamour încerc în engleză, dar până la urmă oricum îmi iese din gură ruseşte.

Am studii superioare, şi multe universităţi, ştiu juridică, economie, management, americanistică, fiziofilologocosmonautică…şi totuşi stau prost cu banii…sunt şomeră, aşa mă mai ajută unii admiratori.

Am o relaţie mai veche cu Rusia, un băiat bogat, magnat, dar cam gelos şi posesiv, cum vorbesc cu alţii, cum se supără şi îmi scumpeşte gazul!

Mai ies la dans cu UE, dar el are prea multe cerinţe, vrea şi curat, şi mâncare, şi la lucru, şi doctorat…nu rezist, obosesc, mă plictisesc şi apoi îl sun pe SUA, ăsta-i mai smolit, dar tot frumos, nu mă iubeşte din toată inima, dar are interesssss….

Când mi-i greu pe suflet şi nu ştiu care mă minte mai mult, mă jelui celei mai bune prietene ale mele, Romani(t)a, eu, de fapt, am dus-o de nas de multe ori, dar ea îi fată de treabă şi trece peste toate…

Acuma eu scriu această scrisoare ca să vă rog să  îmi găsiţi un Preşedinte, trebuie urgent să mă mărit cu el pentru ca am nevoie de bărbat în casă, trebuie cineva să îmi acorde sprijin, să meargă cu mine la nunţi, cumetrii, să putem şi noi boteza, cununa…ca toţi moldovenii. Îmi trebuie Preşedinte şi ca să aducă un ban în casă, că o femeie singură se descurcă mai greu, şi apoi, am uitat să vă zic că am şi eu un copil, îl cheamă Poporul, şi el are nevoie de tată, că tot umblu din bărbat în barbat şi e exemplu urât, ce-o să crească Poporaşul meu? Dar îi trebuie şi lui o voce de bărbat, care să îl dojenească când greşeşte, să mai scoată cureaua din când în când, să joace fotbal cu el, să îl înveţe a face vin, să îl povăţuiască cum să se comporte în lume sau cu o fată…

Ca să vă fie mai uşor să îl potriviţi pentru mine, am să vi-l descriu cum să arate:

Frumos, ca să moară de ciudă şi România, şi Ucraina, şi toate fetele de pe globul ăsta!

Deştept, să tacă toţi când a scoate el vreo vorbă şi mai ales să poată vorbi în toate limbile, dar cel mai bine româneşte!

Prietenos, eu sunt femeie petrecăreaţă, am mulţi camarazi, sărbători tot atâtea, aşa că trebuie să se împace cu toţi şi cu toate, să nu caute ceartă din nimic şi să nu ţină mânie!

Să aibă maşină, casă, vilă, bani, ca să nu mă mulgă pe mine şi să nu trăiască pe spatele meu, că tare proastă am mai fost şi mulţi au mai profitat de mine!

Şmecher, să iasă din orice încurcătură şi să îl ducă capul să nu intre în altele.

Onest, ca să servească drept bun exemplu pentru Poporul meu.

Să nu bea până se îmbată, să nu fumeze, să mănânce sănătos şi să facă sport!

Asta e tot!

Vă rog să mă ajutaţi să îl găsesc, şi chiar de-o avea vreo două – trei defecte, trec cu vederea, dar numai nu multe!

P.S. Am uitat să zic că mă mărit doar cu un contract matrimonial, că dacă nu se ţine de cuvânt şi îmi jigneşte vreodată Poporul, apoi, păzea!

Blog Natalia Efros,  efrosnatalita.wordpress.com

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

11 comentarii

  1. Marcel

    CERERE de CASATORIE
    Numele meu e Romania iar eu am tot de ce tu ai nevoie si indeplinesc toate condiriile tale.
    I-ti cer mina in casatorie si te asigur ca ma voi purta cu respect fata de copilul tau poporul .
    Romania

  2. maria

    Romanie, ia zi, da tu nu vei face misto de mine ca, dupa parerea ta, sunt fata de la tara si nu stiu sa vorbesc bine romana?aaaa?apropo, vad ca si tu ai facut ceva greseli in cererea ta 🙂 si, in plus, mai facut rusoaica de atatea ori si ai ras de mine. sa stii ca eu am demnitate si daca vrei o relatie cu mine trebuie sa mi demonstrezi respect si sa ma iubesti asa cum sunt. Contacteaza ma cand crezi ca esti.

  3. vlad

    DRAGII MEI ! NU VA SUPARATI,VA ROG,INSA PREA SUPARACIOS RECEPTATI SUBIECTUL METAFORIC AL TEXTULUI “VREAU SA MA MARIT…”

  4. AVRAAM

    Pare-mi-se că de aia şi avem multe curve in RM şi alfonşi,jigolo şi Doni Juani.Curvele aşteaptă ca cineva să le alimenteze,îmbrace,plimbe prin ţări exotice şi dea bani degeaba!Aşa şi bărbaţii poponari.Dar dragii mei,nu e mai bine să te măriţi însori cu o Personalitate onestă,cinstită,simplă,educată,fie şi de la ţară de unde şi ne tragem toţi,apoi împreună să condtruiţi viitorul,bunăstarea,fericirea şi belşugul,ca orice familie.preşedinţi nu se nasc,ci devin.Devin preşedinţi cu sprijinul celor apropiaţi şi dragi.

  5. Moldova

    Marcel ,adica Romania , eu spun DAAAAAAAAAAAAAAA la cererea ta in casatorie ……si sa deie Dumnezeu sa fim imreuna pina la moarte si sa fim o familie de individia tuturor vecinilor !!!!!!!!

  6. Ludmila77

    E frumoasa cererea, insa casatoria nicidecum nu aduce si fericire. Pentru ca, sa stiti, nu barbatul alege sotia, ci femeia isi alege sotul. Asa ca Moldova singura isi alege viitorul si pana nu va intelege ca “mai bine fii flamand, decat sa mananci orice si mai bine singur, decat alaturi de oricine” copilul ei nu va fi niciodata fericit.

  7. Ţeavă Gheorghe

    @Ludmila77 : … un pic „acidă” sunteţi dumneavoastră ! … să vă explic de ce : 1. … căsătoria ADUCE Fericirea… altfel se ajunge … FATĂ BĂTRÂNĂ ! 2…. „alesul inimii”în acest caz nu este chiar „oricine” ! 3. … femeile singure, fără „protecţia” cuiva, pot cădea victimă diverşilor … VIOLATORI ! 😉 4. … copilul cuplului poate fi şi nefericit (deşi Fericirea este o noţiune foarte complexă !), dar nemăritată, Femeia nu poate produce decât „copii din flori”… şi aceia sigur sunt … nefericiţi ! 5. … de flămânzit, nu se flămânzeşte cu cine are un „grânar al Europei” şi în general TOT CE SE POATE IMAGINA când se vorbeşte de RESURSE 6. … că femeia „alege”… nu e bine… „alegerea” trebuie să fie … reciprocă, altfel unde cântă gâina şi nu sunt cocoşi… nu se fac ouă ! :)))))

  8. Rămâi ne măritată-cu sora mai mare

    Dacă tot nu te poți, mărita rămîi în protecția surorii mai mari, ca să nu mai abuzeze nimeni de tine. Că tot ai a=dato în bară pînă amu, și încă cauți măritiș. Gata cu măritatul ia mai caută și de grijile copiilor, că multă vreme ai umblat cînd la unu cînd la altul…

  9. tinca

    vreau sa cunosc domn dragut am 2 copii mari nu au treaba cu mine sunt la casa lor am 50 de ani.sunt bruneta paru lung 1,67 66 kg nr de tel 0746106257 va astept sa ma contactati

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *