Călător prin istoria neamului românesc: Romanul «Smaragda Teodorovna», de Constantin Stere, aproape necunoscut în Basarabia

Atras de istoria zbuciumată a neamului românesc, încă din copilărie, când am rămas orfan de tată, căzut la datorie pentru eliberarea Basarabiei, nu am ezitat ca, la primul prilej, să trec şi eu Prutul, acum aproape 21 de ani, pe celebrul “Pod de Flori”, alături de Mircea Cosma, actualul preşedinte al Consiliului judeţean Prahova, prin venele căruia curge sânge curat românesc, asta – poate – şi datorită faptului că domnia sa este născut într-o zi de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României!

Începând de atunci, cu ocazia numeroaselor deplasări făcute în Basarabia, am observat că “fenomenul Constantin Stere”, a cărui operă literară m-a fascinat, stârneşte – şi aici – un interes crescând, după o lungă perioadă de nemeritată uitare, deşi este un geniu şi unul dintre principalii stâlpi ai Marii Uniri din 1918, lucru remarcat şi de scriitorul Iurie Colesnic, în cartea sa “Basarabia necunoscută”.

Epopeea lui Constantin Stere “În preajma revoluţiei” a fost concepută în conacul familiei Stere din parcul ce-i poartă numele din Ploieşti, în ultimii săi ani de viaţă. Cartea, republicată recent în România, prin grija acad. Eugen Simion şi cu sprijinul Fundaţiei “Constantin Stere” şi al Societăţii cultural-istorice “Mihai Viteazul” (preşedinte, ing. Mircea Cosma) – ambele din Ploieşti – a intrat în  atentia mai mulţor critici literari basarabeni, care i-au analizat creaţia lui C. Stere în monografii ample sau în cronici aplicate. Iată ce scrie, spre exemplu, Dumitru Crudu,   după ce a “descoperit” romanul “Smaragda Teodorovna” – unul dintre cele mai bune romane din literatura română din secolul XX şi capodoperă incontestabilă a lui Constantin Stere: “Cel mai impresionant lucru, care te izbeşte de la bun început cum iei în mână romanul “Smaragda Teodorovna”, parte din vasta epopee “În preajma revoluţiei”, e faptul că cei doi soţi care întemeiază familia Răutu – Smaragda şi Iorgu – reprezintă două personaje extreme, pe alocuri chiar antagonice. Deşi vorbesc aceeaşi limbă, aceştia fac parte din lumi foarte diferite. Smaragda e absolventă de gimnaziu şi o mare împătimită de lectură, iar Iorgu e un boier muncitor şi onest, dar fără nici un fel de preocupări intelectuale. Smaragda este un om al timpului său, fire distractivă, mare amatoare a serilor dansante, unde se întruneşte periodic înalta societate, pe când soţul său, Iorgu – paseist şi conservator – încearcă din răsputeri să evite astfel de escapade, care nu fac parte din lumea lui, cea a trecutului. Şi chiar mai mult decât atât, Smaragda Teodorovna este o moldoveancă rusificată, în timp ce  Iorgu e un moldovean care îşi ciuleşte, din când în când, urechile la tot ceea ce se întâmplă peste Prut, în România. De departe, soţii Răutu sunt nişte figuri exponenţiale pentru dezbinarea care s-a întâmplat în Basarabia  secolului al XIX-lea, când societatea basarabeană s-a divizat în două tabere opuse: unii voiau să uite cât mai repede că sunt români-moldoveni, iar alţii se încăpăţânau, din toate puterile, să reziste rusificării şi să-şi păstreze identitatea naţională şi socială. Singurul lucru care mai ţinea trainică această familie şi o reţinea pe Smaragda Teodorovna să continue aventura cu un galonat din armata ţaristă erau copiii lor. De dragul acestora, ea îşi părăseşte amantul eclatant şi scânteietor, picat în judeţul Soroca din capitala imperiului, cu care împărtăşea foarte multe lucruri comune, şi se întoarce la soţul ei bolovănos, de care aproape că nimic nu o lega.

Asemenea oameni, ca Smaragda (Teodorovna – cum îi plăcea ei să fie apelată), şi soţul ei, Iorgu Răutu, erau nişte personaje foarte răspândite în Basarabia secolului al XIX-lea. Alături de aceştia, Constantin Stere a mai reuşit să creioneze o întreagă galerie de boieri şi intelectuali basarabeni, dintre care se remarcă figura boierului scăpătat şi rătăcitor şi a lăutarului evreu. În timp ce evreul  ambula între Moldova românească şi Basarabia, fiind un mesager al noutăţilor muzicale şi culturale de pe cele două maluri ale Prutului, boierul rătăcitor era mândria judeţului, deşi îşi risipise averea doar ca să afle ce mai e nou în Viena, ambiţionându-se să se îmbrace sau să-şi schimbe trăsurile şi obiceiurile conform modei din capitala austriacă. Şi această încercare de-a ţine pasul cu moda l-a costat averea şi l-a aruncat pe drumuri. Curios este faptul că boierii din judeţ îl disputau cine să-l găzduiască şi-l ajutau mai tot timpul, pentru că acest boier, care-şi risipise bogăţiile, adunase o mare experienţă de viaţă.

Ei bine, ajunşi aici, nu putem să nu spunem că această galerie de personaje de neuitat, plus drama unei familii de basarabeni, fac ca romanul “Smaragda Teodorovna” să fie unul dintre cele mai bune romane din literatura română. Din păcate, însă, aproape necunoscut de publicul larg din Basarabia…

Ioan POPESCU

Preluarea textelor de pe pagina www.zdg.md se realizează în limita maximă de 500 de semne. În mod obligatoriu, în cazul paginilor web (portaluri, agentii, instituţii media sau bloguri) trebuie indicat şi linkul direct la articolul preluat din www.zdg.md Instituţiile de presa care preiau articole sau imagini pentru emisiuni TV sau radio, vor cita sursa, iar ediţiile tipărite vor indica sursa şi autorul informaţiei. Preluarea integrală se poate realiza doar în condiţiile unui acord prealabil cu redacţia.

Comentariile Dvs. la articolele de pe www.zdg.md sunt apreciate, dacă sunt exprimate într-un limbaj decent. Ne rezervăm dreptul să nu publicăm sau să ștergem mesajele care aduc ofense și injurii celorlalți vizitatori, care incită la ură de rasă, religie și sex.

1 comentariu

  1. UN MUCENIC

    “Părintele Arsenie Boca spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei sale reale. Şi el L-a întâlnit de câteva ori, iar asta l-a şi schimbat ca om. A fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia, să facă icoane din acelea acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia (1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi ca să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajungea la mănăstire. Se uita cu milă la oameni, când a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii lui încât primul gest al Părintelui a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: era Hristos! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre. A spus Părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.” (Pr. Ciprian Negrean)
    http://www.yogaesoteric.net/content.aspx?lang=RO&item=4927

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *