Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   "Că eu nu ştiu cine…

„Că eu nu ştiu cine sunteţi”

Dialog cu Procurorul Victor Plugaru, de la Procuratura Municipală

ZdG: — Bună ziua. Dl Plugaru?

V.P.: — Da.

ZdG: — Tatiana Eţco, reporter ZdG. Vreau să aflu ce se mai întâmplă în cadrul dosarului în care este anchetat Gheorghe Moraru, de la Căile Ferate.

V.P.: — Da eu de unde să ştiu cine eşti tu şi că anume de la ziar suni?

ZdG: — Puteţi să ne sunaţi la redacţie, dacă nu sunteţi sigur.

V.P.: — Da eu nu am numărul vostru.

ZdG: — Îl puteţi găsi în ziar, este scris.

V.P.: — Da eu nu citesc ziarul vostru.

ZdG: — Atunci în internet, pe pagina electronică îl găsiţi.

V.P.: — Da nici internet n-am.

ZdG: — Sunaţi la serviciul de informaţii.

V.P.: — Da eu, ce, îs obligat să sun la informaţii? Dacă vă trebuie informaţii veniţi la Procuratură, prezentaţi legitimaţia şi vă vom difuza informaţia respectivă.

ZdG: — Să înţeleg că discuţia noastră deloc constructivă nu este.

V.P.: — Sigur.

ZdG: — Noi dacă am merge la fiecare sursă care trebuie să ne concretizeze o informaţie, ar trebui să publicăm un număr în jumătate de an.

V.P.: — Asta-i meseria dvs. Eu, din păcate, nu pot să vă ajut cu nimic.

ZdG: — Şi dacă aceasta este meseria noastră, nu înseamnă că trebuie să vă bateţi joc de noi.

V.P.: — Eu nu-mi bat joc.

ZdG: — Atunci, de ce nu puteţi să ne oferiţi o informaţie simplă.

V.P.: — Că eu nu ştiu cine sunteţi.

ZdG: — Este o informaţie secretă?

V.P.: — Sigur, informaţiile din dosarele penale sunt secrete.

ZdG: — Dar noi avem nevoie de informaţie pentru a o publica, nu de cea secretă.

V.P.: — Eu sunt procuror şi eu decid ce este secret. Mă scuzaţi, sunt ocupat.

NB. Această discuţie a avut loc la nicio lună după ce procurorul general, Valeriu Zubco, anunţa printr-un comunicat de presă că organele Procuraturii vor deveni mai transparente. «În scopul asigurării fluxului de informaţii publice către mass-media în toate situaţiile în care sunt vizate aspecte din activitatea instituţiei, ziariştii îi vor putea contacta la direct pe procurori», se spunea în comunicat. Sau poate mesajul se referea doar la şefii de secţii incluşi în listă şi nicidecum la toţi procurorii.