Principală  —  Ştiri  —  Diverse   —   1 decembrie cu Stela şi…

1 decembrie cu Stela şi Arşinel

A devenit deja o frumoasă tradiţie ca ziua de 1 decembrie să fie consemnată la Chişinău împreună cu colectivul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” de la Bucureşti. Şi în acest an, îndrăgiţii actori Stela Popescu, Alexandru Arşinel, Nae Lăzărescu, Vasile Muraru, Adriana Trandafir, Cristina Stamate, Adrian Enache vor fi alături de cei cu inima română în sala Teatrului de Operă şi Balet de la Chişinău.

Ziua României a fost în ultimii ani o sărbătoare renegată şi modestă la Chişinău, dar, totuşi, era sărbătorită cu zâmbet sau chiar cu hohote de râs, graţie revenirii perpetuie a unei echipe devotate umorului, dar şi Basarabiei. Trupa Teatrului de Revistă “Constantin Tănase” a început a face naveta „readucerii zâmbetului” pentru românii de la Chişinău cu vreo două decenii în urmă. De atunci, în mod constant actorii revin, în special de Ziua Unirii, să ne reamintească că reunirea se poate face şi cu umor.

Acesta devine unul dintre cele mai aşteptate evenimente culturale ale sfârşitului de an  şi ca întotdeauna este organizat de  Ambasada României la Chişinău, dar şi de Proiectul „Români pentru români” al Primăriei municipiului Bucureşti. Mâine, spectatorii vor avea parte din nou de un cocktail de muzică, dans, teatru şi o bună baie de umor.

În aceste zile la Chişinău vor avea loc mai multe manifestări culturale dedicate Zilei Naţionale a României, printre care concerte, expoziţii, simpozioane, schimburi culturale.

R.G.